Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate baniLucreaza pentru ceea ce vei deveni, nu pentru ceea ce vei aduna - Elbert Hubbard





Afaceri Agricultura Comunicare Constructii Contabilitate Contracte
Economie Finante Management Marketing Transporturi




Agricultura


Qdidactic » bani & cariera » agricultura
Functiunile unitatilor agricole



Functiunile unitatilor agricole


FUNCTIUNILE UNITATILOR AGRICOLE

Realizarea obiectivelor economice agricole presupune un ansamblu de activitati care se desfasoara in interdependenta si care se pot grupa dupa caracteristicile lor in grupe de activitati.

H. Fayol a incerca pentru prima data, in anul 1961 o identificare si clasificare a activitatilor care se desfasoara in unitatile economice, denumindu-le “functiuni“, probabil prin analogie cu functiunile biologice ale unui organism viu.

Ulterior diferiti teoriticieni au optat pentru o clasificare mai ingusta sau mai larga a functiunilor unitatilor economice. Astazi, se opteaza pentru gruparea activitatilor in cinci functiuni si anume: cercetare-dezvoltare, productie, comerciala, financiar-contabila, de personal si mai recent cea de protectie a mediului (fig.2.1.).

Prin functiune a unei unitati economice se intelege un ansamblu de activitati omogene, asemanatoare si complementare in cadrul carora se folosesc tehnici specializate in vederea realizarii unor obiective precis stabilite, derivate din obiectivele generale ale intreprinderii.

Delimitarea functiunilor unei unitati economice, precizarea ansamblului actiunilor specifice fiecarei functiuni, a modului in care ele se realizeaza in timp si se interconditioneaza, constituie organizarea procesuala a acesteia si sta la baza elaborarii structurii organizatorice si de conducere.

Este necesar de subliniat caracterul continuu de desfasurare al fiecarei functiuni, cu activitati specifice la inceputul anului, pe parcursul anului si la sfarsitul anului.

In general la inceputul anului se elaboreaza programele de activitati pe domenii specifice, planurile de productie, strategiile si politice economice, se optimizeaza tehnologiile, toate acestea pe baza informatiilor oferite de cercetarea proprie sau de institute de cercetari, din documentari si din analizele tehnico-economice privind activitatea din perioada anterioara, etc.





















Fig.2.1. Functiunile unitatilor si relatiile

lor cu mediu


In cursul anului se organizeaza, se conduce si se controleaza activitatile specifice fiecarei functiuni, intervenindu-se prin decizii de corectie in situatia aparitiei unor factori interni sau externi perturbatori.



La sfarsitul anului este absolut necesar efectuarea de analize in cadrul fiecarei functiuni privind modul de realizare al planurilor si programelor, pentru a se cunoaste abaterile si cauzele care le-au determinat.

Functiunea de productie si cea comerciala sunt considerate functiuni operationale fiind legate direct si permanent de procesele de productie, iar functiunile financiara, de cercetare-dezvoltare si de personal ca functiuni, logistice intrucat asigura mijloacele si metodele necesare proceselor.

Functiunea de cercetare-dezvoltare reuneste activitatile care se desfasoara intr-o unitate agricola in scopul cunoasterii, asimilarii si introducerii celor mai eficiente realizari stiintifice, tehnice, tehnologice si manageriale.

Necesitatea activitatilor de cercetare este determinata de urmatorii factori: perfectionarea permanenta a mijloacelor de productie; progresele biologice (rase, soiuri, linii, hibrizi noi mai productivi, mai rezistenti la seceta, boli, daunatori); noutati in tehnologii, in metodele de organizare; progresele in stiinta manageriale; modificarile permanente pe piata interna si externa; conjunctura politica si economica internationala. Aceasta presupune pe de o parte o permanenta si sustinuta informare si documentare din partea personalului tehnic, economic si de conducere si pe de alta parte, desfasurarea unei activitati proprii de cercetare legate de alegerea pentru conditiile unitatii a soiurilor si hibrizilor de plante, a raselor de animale, a tehnologiilor celor mai eficiente, gasirea masurilor de economisire a energiei, de crestere a productivitatii muncii, de imbunatatire a calitatii produselor, de reducere a costurilor, de evitare a risipei, de protectie a mediului.

De asemeni in activitatea de cercetare este necesar in etapa actuala sa se gaseasca caile de dezvoltare a bazei proprii de materii prime (culturi pentru proteina, seminceri), de combustibil si energie (eoliana, a apei) si de extindere a mecanizarii si automatizarii; sa se studieze formele de cooperare si integrare cele mai eficiente; sa se analizeze formele de risc si a metodelor de gestionare a acestuia; sa se cunoasca conjunctura pietelor interne si externe. Un domeniu deosebit il reprezinta investitiile, cercetarii stiintifice revenindu-i sarcina de a stabili prioritatile si sursele necesare proprii sau externe. Pe baza informatiilor rezultate din documentare si din cercetarea proprie se fundamenteaza programele de productie, se proiecteaza sistemele de management, se elaboreaza strategia unitatii si programele de dezvoltare a capacitatilor de productie, se elaboreaza normativele si normele de munca, se optimizeaza marimea unitatilor, tehnologiile de cultivare a plantelor si de crestere a animalelor, se precizeaza volumul si structura investitiilor, sistemul informational, modul de organizare a oamenilor, de stimulare a initiativei si a inovatiilor.

Implementarea programelor si a proiectelor elaborate in activitatea unitatilor agricole presupune luarea unor masuri legate de : a) precizarea personalului responsabil de aceste actiuni (de executie si de control); b) precizarea sumei necesare; c) precizarea necesarului de materiale, utilaje, etc.

Pe parcursul anului se controleaza realizarea acestor programe, se intervine cu decizii privind masurile necesare si la sfarsitul anului, se analizeaza rezultatele, factorii si cauzele care le-au determinat pentru a interveni eficient in perioadele urmatoare.

In unitatile agricole si zootehnice de dimensiuni mai mari este necesar organizarea unui compartiment sau a unui serviciu a carui sarcina va consta in desfasurarea activitatii de cercetare-dezvoltare de la documentare pana la faza finala de control si analiza a rezultatelor. Pentru unitatile mai mici, pentru producatorii individuali, o buna informare se poate realiza apeland la specialistii de le centrele agricole, la servicii de consultanta din agricultura sau prin crearea unor forme de cooperare cu statiuni de cercetare, institute de invatamant superior, cu firme de prestigiu.



In conditiile economiei de piata, a concurentei, promovarea stiintei si a progreselor tehnologice si manageriale reprezinta un factor de progres, o resursa importanta care asigura viabilitatea unitatilor agricole, competitivitatea si dezvoltarea lor si de aceea trebuie sa constituie pentru conducere si pentru personal o sarcina de mare responsabilitate si luciditate.

Eficienta activitatii de cercetare trebuie sa se materializeze in etapa actuala, in mod deosebit in:

cresterea productivitatii muncii

reducerea costurilor

ridicarea nivelului tehnic al produselor

imbunatatirea calitatii produselor

cresterea profitului

Functiunea de productie cuprinde ansamblul activitatilor specifice desfasurate de cea mai mare parte din potentialul uman al unei unitati agricole legate de obtinerea produselor de natura animala si vegetala si al activitatilor auxiliare care asigura desfasurarea normala a celor de baza. Obiectivele generale ale functiunii de productie sunt considerat urmatoarele:

Obiective de cantitate - Avandu-se in vedere informatiile furnizate de activitatile desfasurate in cadrul functiunilor de cercetare-dezvoltare si de marketing, se precizeaza ce produse trebuie sa se produca si in ce cantitate pentru a se putea vinde.

Obiectivele de calitate. Productia trebuie sa corespunda parametrilor de calitate programati prin norme interne sau externe si sa satisfaca cerintele consumatorilor.

Obiective de termen exprima necesitatea realizarii in termen a produselor si serviciilor pentru respectarea contractelor economice incheiate



cu beneficiarii, pentru asigurarea sarcinilor de export, sau pentru a oferi pe piata produse la momente avantajoase economic.

Obiective de cost in sensul obtinerii unor costuri unitare la nivelul celor proiectate, un factor important si o preocupare constanta, in acest sens in conducerea productiei, fiind cresterea productivitatii muncii si rationalizarea consumurilor.

In decursul timpului continutul functiunii de productie a evoluat. Daca in primele decenii ale secolului al XX-lea problema de baza o constituia organizarea stiintifica a muncii (metode, analize ale proceselor de munca, masurarea muncii, analiza posturilor de munca) in perioada dupa 1995 se pune accent pe urmatoarele aspecte: organizarea sistemelor de productie, diferentierea produselor, optimizarea si utilizarea capacitatilor de productie, specializarea si integrarea pe verticala, investitii in tehnologii specifice, calitate, analize socio-economice si organizatorice (114).

In mod concret aceasta functiune consta in programarea, lansarea, pregatirea, executia si urmarirea sau controlul proceselor de productie prin care are loc transformarea materiilor prime in produse de consum destinate fie unei a doua transformari (produse semi-finite), fie pietii (produse finite).

In gospodariile taranesti apare deocamdata si destinatia autoconsumului.

Programarea activitatilor are la baza fundamentarea deciziilor de alocare si combinare optima a resurselor, de alegere a tehnologiilor, a normelor de munca, de precizare a destinatiei productiilor si se materializeaza in elaborarea programelor anuale de productie. Lansarea cuprinde elaborarea programelor operative pe activitati, procese, locuri de munca, formatii de lucru si se materializeaza in dispozitii, grafice de lucrari. Pregatirea proceselor de productie presupune activitatile legate de lucrarile necesare a fi efectuate asupra terenurilor, repararea masinilor, a utilajelor, asigurarea cu materii si materiale, cu forta de munca, amenajarea spatiilor de depozitare etc.


Executia insumeaza activitatile de transport a masinilor, utilajelor, materialelor, la locurile de munca, intretinerea in stare de functionare a masinilor, instalatiilor din adaposturi, executarea lucrarilor conform tehnologiilor adoptate, recoltarea si depozitarea produselor, asigurarea conditiilor corespunzatoare de securitatea si igiena a muncii.

Urmarirea operativa a productiei vizeaza controlul modului de incadrare a activitatilor in programe, a respectarii tehnologiilor, a normelor de consum. Concomitent trebuie realizata evidenta operativa a productiei si a consumurilor si controlul tehnic de calitate. In plan organizatoric problemele productiei nu sunt in exclusivitate tehnice si economice, ele fiind in acelasi timp umane si ecologice.

Important in realizarea functiunii de productie in sectorul agricol romanesc in etapa actuala a tranzitiei la economia de piata, pe langa aspectul cantitativ, este cel al calitatii, a costului produselor si serviciilor realizate si a reducerii sistematice a consumurilor. Obtinerea unei calitati superioare si a unor costuri scazute, asigura competitivitatea produselor autohtone pe piata cu cele aduse din import, puternic subventionate si profitabilitatea unitatilor agricole.

In desfasurarea proceselor de productie de asemeni o atentie deosebita trebuie acordata timpului optim de executare a unor activitati, determinat in cea mai mare proportie de particularitatile biologice ale plantelor si animalelor.

Functiunea comerciala grupeaza activitatile de marketing, de cumparare si aprovizionare tehnico-materiala, de desfacere a produselor, incheierea si derularea contractelor, gestionarea stocurilor.

Desfasurarea activitatilor in conditiile economiei de schimb impune unitatilor agricole studierea pietii interne si externe a factorilor de productie si a produselor agricole si dezvoltare activitatilor corespunzatoare marketingului


mix prin care se elaboreaza politica de produs, de pret, de distributie si de comunicatie.

Informatiile reiesite permit managerilor sa aleaga furnizorii de factori de productie, sa asigure un portofoliu de comenzi care sa permita utilizarea capacitatilor de productie, sa precizeze pozitia unitatii pe pietele diferitelor produse si a canalelor de distributie a produselor ei, sa diagnosticheze competitivitatea acesteia, sa aleaga beneficiari, sa precizeze politicile de promovare si vanzare, de publicitate, sa elaboreze strategiile de marketing, sa reduca cheltuielile si sa minimizeze riscurile.

Aprovizionarea cu mijloace de productie a unitatilor agricole include activitati legate de : determinarea cantitativa a acestora in functie de volumul si diversitatea productiei, a tehnologiilor si a normelor de consum; intocmirea programului de aprovizionare; incheierea contractelor cu furnizorii; organizarea transportului si a depozitarii corespunzatoare.

O problema deosebita o reprezinta fundamentarea stiintifica a stocurilor de materii si materiale si asigurarea acestora.

In desfasurarea aprovizionarii trebuie sa se urmareasca calitatea materialelor, reducerea cheltuielilor, cresterea vitezei de circulatie a materialelor, asigurarea utilizarii lor in perioadele optime pentru plante si animale, nedeprecierea calitatii prin depozitare.

Functiunea comerciala anticipeaza si urmeaza unei parti din functiunile de cercetare si de productie, intrucat in economia de piata se produce ceea cercetarea indica ca se poate vinde in conditii de maxima profitabilitate.

In mod concret, cele trei functiuni trebuie coordonate la nivelul conducerii, la luarea deciziilor tinandu-se seama de toti factorii care determina specificul activitatii unei unitati agricole, ii asigura adaptarea la mediu extern si viabilitate economica.

In etapa actuala in tara noastra, pentru producatori agricoli privati se impune imbunatatirea sistemelor de aprovizionare cu factorii de productie si de preluare a produselor, a actualelor infrastructuri rurale, a surselor de informare privind piata interna si externa.

Functiunea financiar-contabila cuprinde pe de o parte un grup de activitati contabile, in interdependenta permanenta intrucat, conform definitiei date de H. Fayol (41), aceasta functiune cuprinde ansamblul activitatilor destinate asigurarii, obtinerii si administrarii mijloacelor financiare ale intreprinderii.

Activitatile financiare vizeaza urmatoarele optiuni: a) elaborarea planului financiar in corelare cu planul de productie prin care se stabilesc fondurile necesare si resursele de asigurare interne (profit, alte resurse) si externe (credit, subventii, etc.) ale acestora; b) urmarirea modului de folosire a resurselor financiare; c) gestionarea patrimoniului unitatii; d) elaborarea bugetului de venituri si cheltuieli; e) controlul privitor la modul de respectare a disciplinei financiare, inclusiv a celei de relatii cu bancile, cu furnizorii si beneficiarii; f) stabilirea drepturilor salariale, efectuarea platii acestora si acordarea tuturor drepturilor prevazute in legislatie; g) incasarea veniturilor, efectuarea platilor etc.

Activitatile de natura contabila includ: evidenta corecta a resurselor, a consumurilor, a productiei, a costurilor si veniturilor, controlul operativ curent, controlul post operativ, analiza activitatii, intocmirea bilantului si a contului de profit si pierderi.

Realizarea in conditii optime a functiunii financiar-contabile are o deosebita importanta pentru unitatile agricole intrucat permite urmarirea modului de legare si corelare a planurilor operationale, efectele schimbarilor in volumul productiei asupra costurilor pe unitatea de produs, efectele achizitionarii de mijloace de productie asupra profitului, nivelul veniturilor, a cheltuielilor, modul de derulare a creditarii de efectuare a varsamintelor catre



bugetele administratiei centrale de stat si la bugetul local, functiunea avand in continutul ei un volum insemnat de activitati de control si de corectie.

Functiunea de personal. Aceasta functiune este considerata azi, ca o functie strategica, vitala pentru reusita unei unitati, intrucat asigurarea corespunzatoare a necesarului de resurse umane, nivelul de pregatire profesionala si gradul de responsabilitate si de angajarea motivata al acestora, reprezinta garantii reale si cu costuri reduse pentru stabilitatea si dezvoltarea unitatilor.

Functiunea de personal grupeaza un ansamblu de activitati privind:

recrutarea si selectia profesionala a resurselor umane;

evaluarea si perfectionarea personalului;

integrarea in colective si promovarea unor relatii umane corespunzatoare;

motivatia personalului;

sistemul de salarizare.

asigurarea unor conditii de munca corespunzatoare.

Recrutarea si selectia profesionala permite aplicarea principiului omul potrivit la locul potrivit’’, iar formarea si perfectionarea personalului, determinata de progresele tehnice, stiintifice, tehnologice si manageriale, pe care acesta trebuie sa si le insuseasca in vederea indeplinirii in bune conditii a sarcinilor, reprezinta o premiza de crestere a productivitatii muncii.

Aprecierea si promovarea personalului, in conditiile actuale in care acesta (sau o parte din acesta) nu mai este interesat numai de nivelul salariului ci si de realizarea lor profesionala, de dezvoltarea lor, reprezinta o sarcina a conducerii unitatilor realizata in conditii de obiectivitate si principialitate.

Integrarea omului intr-un colectiv este determinata in primul rand de modul in care s-a realizat orientarea si selectia profesionala, apoi de atitudinea si comportamentul membrilor colectivului si a conducerii acestuia, nefiind de neglijat nici personalitatea, temperamentul, caracterul si motivatia celui angajat.

Crearea si mentinerea unor relatii umane care sa influenteze pozitiv productivitatea muncii si sa corespunda exigentelor psihologice, personalitatii membrilor unui colectiv, trebuie sa reprezinte o preocupare permanenta a conducatorilor, ca si asigurarea unor conditii de munca si de protectie corespunzatoare. Alegerea unui sistem de salarizare, a unor criterii de acordare a salariului, eventual si altor surse de venituri in raport cu specificul activitatii unitatilor si care sa stimuleze initiativa, corectitudinea, angajarea personalului in realizarea sarcinilor, constituie factori deosebiti de eficienti in pastrarea personalului valoros, in utilizarea lui benefica atat pentru unitate cat si pentru propriul interes.

Functiunea de protectia mediului. Protectia mediului natural pe glob reprezinta una din problemele cele mai importante ale unei noi ordini economice internationale, ea reprezentand de fapt protejarea viitorului omenirii. Pamantul, apa, aerul si energia, resurse fundamentale si permanent necesare, este recomandat a fi utilizate rational si protejate, sarcinile respective in acest sens fiind de natura politica, sociala si institutionala. Productia agricola a sporit ca urmare a unor tehnologii moderne, insa aceasta nu a ramas fara efect asupra mediului inconjurator, mai ales atunci cand s-au facut excese in utilizarea unor verigi tehnologice (ingrasaminte, produse fitosanitare, saraturarea solului, etc.).

Poluarea nu constituie un insotitor inevitabil al productiei agricole, ea poate fi evitata sau in cazul cel mai rau, mult redusa. Sarcina unitatilor agricole, a specialistilor consta in folosirea rationala a cuceririlor stiintifice, in asa fel incat acestea sa nu duca la ruperea legaturilor firesti om-natura. Trebuie ca permanent, in cadrul procesului introducerii de noi tehnologii sa se analizeze atat avantajele cat si raspunderile pe care le implica aceste masuri asupra mediului inconjurator


2.3. STRUCTURA ORGANIZATORICA SI DE PRODUCTIE A UNITATILOR AGRICOLE

2.3.1. Structura organizatorica a unitatilor agricole

Realizarea multiplelor si complexelor activitati care alcatuiesc functiunile unitatilor agricole impune o organizare structurala interna a acestora pe subdiviziuni. Prin aceasta se realizeaza dispunerea, combinarea si ierarhizarea resurselor materiale si umane, se efectueaza repartizarea sarcinilor si a atributiilor, se coordoneaza acestea, pentru a permite unitatilor atingerea obiectivelor pe care si le-a fixat.

Procesul de concepere si proiectare a structurii organizatorice cuprinde urmatoarele etape;

Analiza obiectivelor si a caracteristicilor unitatilor (profil, dimensiune, tip si complexitate a productiei, dispersia teritoriala, resursele de forta de munca) si analiza mediului exterior;

Definirea continutului functiilor unitatii pe activitatile necesare atingerii obiectivelor;

Determinarea volumului de munca specializata pentru fiecare activitate si functiune a unitatii;

Proiectarea variantei de structura prin precizarea subdiviziunilor si definirea legaturilor dintre acestea, stabilindu-se pentru fiecare obiectivele, activitatile ce vor fi desfasurate si resursele derivate din cele ale unitatii pe ansamblul ei;

Evaluarea sub aspect constructiv si functional a structurii adoptate, aceasta etapa putand constitui inceperea unui nou proces de perfectionare a structurii in vederea adaptarii la noi conditii sau factori care pot interveni permanent.

Alegerea variantei de structura potrivit specificului unitatii agricole reprezinta o actiune importanta, care se realizeaza avand in vedere doua criterii principale:

a) Criteriul functional care permite stabilirea subdiviziunilor unitatii astfel incat fiecare din acestea sa fie specializata in realizarea unei activitati (reproductia, cresterea tineretului, etc.), a unui grup de activitati relativ identice (ferma pentru culturi de camp, ferma de vaci), sau a uneia din functiunile ei (compartimentul de marketing).

b) Criteriul - obiective potrivit caruia subdiviziunilor organizate pentru un anumit obiectiv cuprind toate activitatile necesare realizarii acestuia, de la pregatire si aprovizionare pana la vanzare, asigurandu-se astfel un grad de autonomie sporit. In functie de natura obiectivelor, se pot diferentia subsistemele astfel:

pe produse, fiecare subsistem fiind responsabil pentru realizarea unui produs sau game de produse;

pe procese, subsisteme responsabile pentru realizarea unui proces (statii de conditionare a semintelor din abatoare);

pe zone geografice in situatia desfasurarii de exemplu a unor activitati in cadrul altor judete sau comune.

Criteriul functional de stabilire a subdiviziunilor unei unitati agricole este recomandat in cazul celor de dimensiuni reduse, care desfasoara o gama limitata de activitati (ferme de tip asociativ). Criteriul pe obiective, cu variantele sale, este utilizat frecvent de unitatile de dimensiuni mijlocii si mari (complexe de cresterea porcilor, complexele avicole), cu activitati complexe, diversificate, sau care desfasoara procese de integrare pe verticala. Exista insa posibilitatea ca in cadrul aceleiasi unitati sa se aplice ambele criterii, ceea ce conduce la o organizare de tip matriceal. In alegerea variantei de structura organizatorica, conducerea unitatilor poate tine cont de urmatoarele principii generale:

Divizarea activitatii unitatii in compartimente specializate care sa corespunda naturii si importantei diverselor functiuni si a volumului de munca necesar, evitandu-se faramitarea sau concentrarea excesiva a functiunilor;

Unitatea de comanda raspundere si actiune, ceea ce presupune ca fiecare membru al colectivului unitatii, ca si fiecare compartiment, sa fie subordonat unui singur sef coordonator direct prin care sa primeasca sarcinile;

Incarcarea rationala a personalului si mai ales a celui de coordonare, avand in vedere ca structura organizatorica sta la baza structurii de conducere a unitatilor;

Asigurarea unui flux informational care sa circule direct si operativ, pe caile cele mai scurte;

Structura sa fie supla, sa fie elastica si simpla, sa permita adaptarea usoara la schimbarile care intervin in activitatea unitatii.  

Structura organizatorica reprezinta in consecinta ansamblul subdiviziunilor proiectate in functie de criteriile luate in considerare si al relatiilor care se stabilesc intre acestea. Reprezentarea grafica a subdiviziunilor si a relatiilor dintre ele constituie Organigrama structurii organizatorice. In calitate de osatura a unitatilor, structura reprezinta partea stabila, aceea care nu este afectata cea mai mare parte a timpului, de factori care afecteaza in permanenta unitatea.

Subdiviziunile organizatorice pot avea diferite denumiri: departamente, directii, sectoare, sectii, ferme, compartimente, servicii, etc.

In cadrul unei subdiviziuni organizatorice se cuprind in principal activitati specifice unei anumite functiuni a unitatii agricole. Exemplu in cadrul fermelor, sectiilor, atelierelor predomina functia de productie, in timp ce in cadrul serviciului economic functia financiar-contabila. Pe langa o functie care este predominanta insa intr-un compartiment sunt inglobate si activitatii corespunzatoare altor functii cum ar fi: de personal, de cercetare-dezvoltare etc.

Principalele caracteristici ale subdiviziunilor de productie din unitatile agricole (ferme, sectoare de industrializare, ateliere, statii de sortare, abatoare ) sunt:

Dispun de resurse proprii necesare desfasurarii activitatilor: un teritoriu propriu, animale, constructii, utilaje, instalatii, forta de munca, mijloace financiare, ceea ce le asigura autonomie in organizarea si conducerea activitatilor sale in cadrul unor limite insa;

Au un centru distinct;

Au o conducere proprie si personal tehnic si economic;

Functioneaza pe baza principiilor gestiunii economice, avand responsabilitate in utilizarea resurselor si in acoperirea cheltuielilor cu venituri pentru obtinerea de profit;

Au obligatia de a tine o evidenta contabila proprie, de a intocmi anual bugetul de venituri si cheltuieli, bilantul contabil si costul de profit si pierderi;

Nu au personalitate juridica, relatiile cu exteriorul unitatii din care fac parte se realizeaza unele prin intermediul unor sectoare speciale (comerciale, economico-financiar) sau a conducerii de varf a unitatilor agricole (cu bancile, institutii ale statului etc.).

In cadrul unitatilor agricole structura organizatorica difera prin criteriile alese, marimea si complexitatea unitatii, nivelul de integrare, dispersia teritoriala a activitatilor.

In functie de criteriul ales in organizarea structurala se diferentiaza urmatoarele tipuri de structuri: structura de tip functional, structura pe obiective sau ierarhica, structura de tip matriceal.

In fig. se prezinta organigrama unei unitati agricole organizata dupa criteriul functional.

Acest tip de structura este centralizata si ierarhizata, problemele identificate la nivelul unui sector (ex. productie) trebuie sa ajunga intai la directorul general, inainte de a merge la sectorul competent de rezolvare (ex. sectorul aprovizionare).

Structura de tip ierarhic este prezentata in fig.2.3.si 2.4., in raport cu obiectivul considerat.



Fig. Structura organizatorica de tip functional (in cadrul

sectoarelor se realizeaza cate o functiune a unitatii agricole)








Fig. 2.4.- Structura organizatorica pe procese de productie

si pe zone in cadrul unei unitati, care executa industrializarea

laptelui pentru obtinerea unor produse (unt, smantana, branza)

si valorificare lor


















AGRICOLA

INTERNATIONAL BACAU


SOCIETATE MIXTA

ROMANO-GERMANA


DIRECTIA GENERALA






ACHIZITII DEPARTAMENTUL DEPARTAMENTUL

CEREALE SI ACHIZITII INDUSTRIALIZARII

PRODUCERE CRESTERE CARNII

NUTRETURI INGRASARE

COMBINATE TAURINE







DEPARTAMENTUL                           DEPARTAMENTUL DEPARTAMENTUL

CRESTERE SI CRESTERE SI COMERCIAL

INGRASARE INDUSTRIALIZARE (MAGAZINE)

PORCINE PASARI




Fig. 2.3.- Structura organizatorica a Societatii comerciale pe actiuni Agricola International Bacau










In figura 2.4. fiecare sector cuprinde in cadrul sau serviciile: economic, financiar, de aprovizionare si administrativ.

Text Box: Criteriul produs

Structura de tip matriceal poate fi intalnita intr-un complex avicol cu circuit inchis pentru productia de oua consum (fig.2.5.)

Text Box: Criteriu         proces

Fig. 2.5. – Structura de tip matricial intr-un complex avicol


relatiile de colaborare intre ferme si sectoare

Complexele de crestere si ingrasare a porcilor care cuprinde intregul flux tehnologic, de la monta-gestatie pana la livrarea porcilor grasi, poate fi organizat intr-o structura de tip matriceal in doua variante pentru sectorul de productie (fig.2.6.).







A. Sistemul legaturilor in serie








B. Sistemul legaturilor in paralel (ferma 1 livreaza purcei intarcati si fermelor 2 si 3)

Fig. 2.6. – Structura sectorului de productie intr-un complex

de porci


In prima varianta, sectorul de productie este organizat pe criteriul produs-tehnologic denumit si sistemul de organizare “in serie“, iar in a doua varianta criteriul este de tip zonal cu legaturile “in paralel“.


2.3.2. Structura de productie

Unitatile agricole isi desfasoara activitatea in conditii concrete legate de o anumita suprafata de teren pentru culturile vegetale, de un anumit nivel de dotare tehnica, de anumite resurse umane, de un anumit volum de capital, au forme social-economice diferite (gospodarii sau ferme individuale, asociatii ale proprietarilor de terenuri, societati agricole , etc.), au o amplasare diferita zonala si fata de centrele urbane sau economice importante. Toti acesti factori la care se adauga cerintele impuse de piata, determina necesitatea de a opta pentru anumite ramuri din cele posibile de dezvoltat in conditiile zonale date, de a le proportiona si imbina armonios, pentru a asigura un nivel de profitabilitate maxima si o integrare a unitatilor agricole in ansamblul economiei nationale.

Ramura de productie grupeaza activitati relativ omogene care se desfasoara in vederea obtinerii unei anumite productii materiale sau furnizarii unor servicii si se caracterizeaza prin comunitatea mijloacelor de productie si a tehnologiilor, prin natura comuna a produselor obtinute si specializarea fortei de munca.

In delimitarea unei ramuri este necesar a se lua in considerare ansamblul caracteristicilor sale, intrucat o singura caracteristica poate fi intalnita la mai multe activitati fara a se defini ca ramura. De exemplu daca se ia in considerare numai natura produsului – carne - aceasta se obtine de la cel putin trei specii cunoscute: suine, taurine, ovine, deci ele ar trebui sa constituie o singura ramura de productie, numai ca ele se diferentiaza clar prin tehnologia de crestere, specializarea fortei de munca.

De asemeni pentru ca o activitate de productie sa fie considerata ramura, trebuie ca aceasta sa aiba un anumit nivel de concentrare (ca numar de intreprinderi si ca dimensiuni ale acestora), care sa permita organizarea rationala a procesului de productie.

Ramurile de productie se pot clasifica dupa mai multe criterii astfel:

a) Dupa felul produselor obtinute in: ramuri de productie vegetala (cultura cerealelor, cultura plantelor tehnice, cultura furajelor, viticultura, pomicultura, legumicultura) si ramuri de productie animala asimilate speciilor (bovine, ovine, porcine, pasari, piscicultura, sericultura, apicultura etc.).

b) Dupa natura procesului de productie in ramuri agricole (cele in care se obtin produse de natura vegetala si animala) si ramuri neagricole (de industrializare a produselor agricole; de prelucrare a unor resurse locale - impletituri, cosuri de rachita; prestatoare de unele servicii ca brutarii, mori, activitati de reparatii, de constructii, de transport, etc.). Organizarea unor astfel de activitati in agricultura contribuie la o mai buna valorificare a resurselor, o folosire completa a fortei de munca, la o stabilitate a populatiei in mediul rural si la cresterea veniturilor;

c) Dupa cerintele care le are fata de resursele necesare si deci relatiile care apar in raport de aceste resurse, se deosebesc: ramuri competitive (culturile fata de suprafata, fata de o anumita cantitate de ingrasaminte, cresterea bovinelor si ovinelor in raport cu resursele furajere) si ramuri ajutatoare sau de conditionare (cresterea porcinelor si productia de nutreturi concentrate;

d) Dupa importanta economica si volumul de resurse utilizate, se diferentiaza in: ramuri principale sau de baza, ramuri complementare, ramuri ajutatoare. Indicatorii utilizati pentru clasificarea dupa acest criteriu sunt: ponderea ramurii in cifra de afaceri, sau in productie marfa, ponderea in suprafata de teren, ponderea unei specii in totalul UVM-urilor, sau a unei categorii in cadrul speciei.

Ramurile de baza sunt considerate cele care detin cea mai mare pondere in cifra de afaceri, in productia marfa, completate cu ponderea ridicata in suprafata unitatii (in productia vegetala), in totalul efectivelor ei (in cresterea animalelor). Ele precizeaza profilul sau specializarea unitatii.

Ramurile complementare sunt cele care se dezvolta pentru valorificarea deplina a resurselor naturale si economice ale unitatii (ramase disponibile de la ramurile de baza).

Daca intr-o unitate zootehnica s-a ales ca ramura de baza de exemplu cresterea porcilor, se poate dezvolta ca ramura complementara cresterea ovinelor, asigurandu-se astfel o folosire eficienta a suprafetelor cultivate cu cereale si a suprafetelor de pasuni si fanete.

Ramurile ajutatoare sunt organizate in urmatoarele scopuri: asigurarea unor conditii corespunzatoare de desfasurare a activitatilor din ramurile de baza si cele complementare (cultura furajelor pentru cresterea bovinelor si ovinelor); prelucrarea produselor primare (ramura de industrializare a laptelui de exemplu, confectionarea de cojoace, et.); desfasurarea unor servicii care sa aduca venituri suplimentare (constructii, benzinarii, olarit, etc.).

Progresul tehnic si stiintific, diversificarea cerintelor societatii determina in timp dezvoltarea si diferentierea unor noi ramuri. Sunt conturate in etapa actuala la specia taurine doua ramuri: cea a cresterii vacilor pentru lapte si cea de crestere a taurinelor pentru carne; la pasari cresterea pasarilor pentru oua si separat pentru carne; la ovine: cresterea pentru lana si lapte, pentru pielicele si pentru carne. In alte tari sunt dezvoltate si alte ramuri ca: moluscocultura, crustaceocultura, algocultura, etc.

Structura de productie reprezinta totalitatea ramurilor de productie dintr-o unitate si a relatiilor dintre ele. O anumita structura de productie este rezultatul unui proces complex, dirijat si controlat de conducerea unitatilor agricole prin care are loc precizarea naturii ramurilor, se realizeaza o ierarhizare (de baza, complementare si ajutatoare) si o dimensionare a acestora, urmarindu-se valorificarea optima a resurselor naturale, materiale si umane de care dispune unitatea la un moment dat, in scopul obtinerii unui nivel maxim de eficienta economica.

In ierarhizarea si imbinarea ramurilor de productie intr-o unitate agricola este necesar a se avea in vedere urmatoarele deziderate:

folosirea completa a mijloacelor de productie;

utilizarea eficienta a resurselor umane si a resurselor naturale;

relatiile intre ramuri;

asigurarea unei viteze corespunzatoare de rotatie a mijloacelor circulante si a ritmicitatii veniturilor;

reducerea consumurilor energetice;

satisfacerea in coditii de profitabilitate a cerintelor pietii;

atenuarea actiunii factorilor de risc si incertitudine.

Avand in vedere factorii si obiectivele care intervin in procesul de stabilire a unei structuri de productie, rezulta ca aceasta difera de la o unitate la alta, are un caracter dinamic dar cu un ritm mai lent de modificare la unitatile zootehnice, avand in vedere particularitatile reproductiei biologice a animalelor si volumul relativ ridicat pe care il reclama o structura de productie intr-o unitate zootehnica. De aici rezulta responsabilitatea sporita in alegerea unei structura de productie care trebuie privita ca o investitie pe termen lung (nu se poate modifica anual si nici macar la 3-5 ani la unitatile mai mari).

In optimizarea unei structuri de productie se pot utiliza metoda bazata pe programarea lineara si metoda variantelor.

n       Metoda programarii lineare consta in elaborarea unui model economico-matematic care cuprinde functia de optimizat si sistemul restrictiilor care se doresc a se introduce. Functia de optimizat poate urmari maximizarea unor rezultate (a veniturilor, a profitului) sau minimizarea altora (nivelul costurilor, nivelul energiei etc.).      Sistemul de restrictii intr-un astfel de model poate cuprinde urmatoarele aspecte:

a)      utilizarea completa a resurselor (pamantul, forta de munca, capacitatea grajdurilor) si a produselor secundare rezultate;

b)     respectarea relatiilor de dependenta dintre ramuri, indeosebi cele de conditionare intre ramurile consumatoare si cele producatoare de resurse din unitate;

c)      asigurarea volumului minim planificat al productiei marfa pentru anumite produse;

d)     incadrarea cheltuielilor materiale in disponibilitati, calculate pe baza unor norme de consum (pentru unele materiale ca energie, furaje) si a unor norme de cheltuieli;

e)      asigurarea unei hraniri corespunzatoare a animalelor sub aspectul continutului in principii nutritivi (UN, PD, SU, etc.);

f)       respectarea unor restrictii biologice (de exemplu cantitatea maxima si minima de furaje din fiecare grupa ce poate intra in hrana animalelor);

g)     respectarea unor restrictii tehnologice (pentru culturile succesive, pentru respectarea principiilor de asolament, etc.).

Pe langa aceste restrictii se pot introduce si altele de natura tehnica sau economica, in functie de obiectivele avute in vedere si de conditiile concrete din unitati.

In modelul care se va prezenta in continuare, necunoscutele si simbolurile utilizate pentru ele sunt:

Xc - suprafetele pentru culturile de camp

Sp ; Sf – suprafetele existente de pasuni si fanete

Xd - suprafata culturilor succesive

Xat, Xac - numar de taurine si respectiv de ovine

Pentru construirea modelului economico-matematic este necesar a se determina sau fixa realist urmatorii indicatori:

a - profitul sau venitul pe unitatea de suprafata sau pe animal;

f - consumul specific de forta de munca (pe unitatea de suprafata sau pe animal);

q - productii medii la ha;

UN - unitati nutritive pe unitatea de furaj provenite din diferite surse (concentrate cultivate, furaje combinate, fanuri, masa verde, nutreturi suculente si grosiere);

UNT, UNO - unitati nutritive necesar pe total pentru taurine si ovine

qc - cantitatea de furaje combinat care trebuie cumparata

Npt; Npo - consumul mediu de masa verde de pe pasune pentru taurine si ovine pentru perioada de pasunat;

Zo - zile - om total

Gt; Go - capacitatea totala a adaposturilor de taurine si respectiv de ovine;

Qc - cantitatea de produse consumate intern;

Qmi - productia marfa minima de obtinut la diferite produse;

Kt; K - cheltuieli materiale totale maxime, cheltuieli pe unitatea de productie (capete si hectare)

Fg - cantitatea de furaje grosiere maxima necesara in hrana animalelor

SA - suprafata agricola a unitatii; Sa - suprafata arabila a unitatii.

Schema generala a unui model de programare liniara pentru stabilire naturii ramurilor si a marimii acestora, in conditiile prezentate este infatisata in tabelul 2.1.

n     Metoda variantelor consta in elaborarea de variante de structura de productie care pot fi diferentiate prin: natura ramurilor, ierarhizarea si dimensionarea lor, respectandu-se volumul total al resurselor disponibile, relatiile intre ramuri si obiectivele unitatii. Pentru fiecare varianta se calculeaza un sistem de indicatori tehnici si economici (productia globala la hectar sau pe UVM, productia de UN si PD la hectar, veniturile si cheltuielile la hectar sau pe UVM, profitul pe hectar si UVM, marja bruta pe hectar si pe UVM), iar prin compararea variantelor, pe baza acestor indicatori, se alege varianta considerata cea mai apropiata de obiectivele avute in vedere.


2.4. UNITATILE AGRICOLE - SISTEME COMPLEXE AUTOREGLABILE


Abordarea sistemica a unitatilor agricole (vegetale si zootehnice) reprezinta aplicarea “teoriei generale a sistemelor“ in modul de organizare, de functionare si de autoreglare a unitatilor agricole. Conceptul de sistem desemneaza un ansamblu distinct de elemente aflate in interdependenta, formand o totalitate organizata care functioneaza in vederea realizarii unor obiective. Schematic un sistem trebuie inteles ca in fig. nr. 2.7. Aceasta connceptie de tratare a unitatilor agricole pune pe primul plan relatiile intre elemente, ele fiind mai dinamice dar si mai usor de modificat in raport cu elementele sistemului.

Unitatile agricole, indiferent de forma juridica, marime sau tip de proprietate reprezinta un sistem, intrucat este alcatuit dintr-un ansamblu de elemente de natura biologica, tehnica, tehnologica, umana, financiara, economica, care intra in relatii de interconditionare in cadrul proceselor de productie, in vederea obtinerii unor produse de natura vegetala sau (si) animala, a realizarii unor servicii sau lucrari.

Unitatea agricola ca sistem se caracterizeaza prin urmatoarele:

Este un sistem complex alcatuit din elemente de natura foarte diferita dintre care cele biologice au cea mai mare importanta intrucat ele au anumite cerinte, particularitati si limite in alocarea celorlalte elemente ale sistemului;

Este un sistem deschis, avand o autonomie relativa intrucat functioneaza in cadrul unor macrosisteme (microsistemul “agricultura“ si macrosistemul “ economie nationala) intrand deci in relatii cu alte sisteme (alte unitati agricole, banci, unitati industriale, unitati de cercetare etc.) in vederea asigurarii unor resurse, a informatizarii sau a valorificarii rezultatelor sale;

Este un sistem dinamic intrucat el functioneaza intr-un mediu schimbator determinat de: conditiile pedo-climatice, de progresele din biologie, tehnologie, de politica economica si sociala, de situatia pietelor, produselor si serviciilor agricole, din care motiv trebuie sa-si regleze permanent activitatea in directia asigurarii stabilitatii si dezvoltarii sale;

Model economico-matematic de optimizare a

structurii de productie

Tabelul 2.1.

Functia scop: Max F(x)

R

e

s

Folosirea integrala a suprafetei agricole si a celei arabile

Xc + Sp + Sf SA

Xc  Sa

t

r

Folosirea fortei de munca:

f.Xc + f.Xd + f.Sp + f.Sf + f.Xat + f. Xao Zo

i

c

Utilizarea integrala a capacitatii adaposturilor

Xat  =Gt; Xao Go

t

i

i

l

Asigurarea volumului minimal al productiei marfa (pe feluri de produse)

Q . Xi – Qc Qmi

e


m

o

Asigurarea necesarului total de UN si PD

N.q.Xc + N.qc.q.Sp + UN.q.Sf + UN.q.Xd UN.Fg > UNT + UNO

(similar pentru proteina)

d

e

Incadrarea in disponibilul cheltuielilor materiale

Kc Xc+KpSp + KfSf + Kqc + KtXat +KoXao Kt

l

u

Limitarea culturilor succesive:

Xd  Xc

l

u

i

Competitivitatea intre ramuri (repartizarea productiei de pe pasune intre taurine si ovine)

Xat. Npt .Xao. Npo




Relatia de nenegativitate:

Xc 0; Xd 0; Xat 0; Xao




elementele sistemului; - relatiile intre elementelesistemului

Fig. 2.7. – Unitate sistemica


Este un sistem tehnico-productiv in care diversele materii si materiale se aloca in cadrul proceselor de productie pe baza unor tehnologii specifice avand ca scop principal, de baza, obtinerea de diverse produse de natura vegetala si animala;

Este un sistem socio-economic deoarece elementul hotarator in functionarea lui este cel uman, ale carui probleme sociale reprezinta obiective importante pentru unitatile agricole, alaturi de cele legate de realizarea cerintelor in utilizarea resurselor, respectarea legalitatii financiare, asigurarea profitabilitatii si a unei eficiente economice ridicate;

Este un sistem cu aspect ierarhic functional, functiile sale fiind rezultatul integrat al functiilor componentelor sale, subsistemele, acestea efectuand, in cadrul unor relatii de dependenta ierarhica fata de unitatea agricola, diferite activitati sau functiuni;

Este un sistem autoreglabil intrucat unitatile agricole prin intermediul organelor de conducere, a posturilor de conducere proprii isi dirijeaza activitatea in vederea realizarii obiectivelor sale, se organizeaza sau se structureaza, se conduce pe sine.

Componentele structurale de baza ale sistemului - unitate agricola sunt prezentate in tabelul

Procesele de productie care se desfasoara in cadrul unor compartimente organizatorice (ferme, sectoare, etc.) alcatuiesc subsistemul condus, “operational“ sau “de executie“, cuprinzand la randul sau mai multe subsisteme dupa natura activitatilor: subsistemul tehnic, subsistemul tehnologic, subsistemul organizatoric, subsistemul social sau de personal, subsistemul economic.

Conducerea intregii activitati productiv-economice dintr-o unitate agricola, dirijarea functionarii sale in conditii optime este asigurata de Subsistemul de conducere sau reglator (dupa unii “Bloc de decizie“) alcatuit de organele de conducere si posturile de conducere. Legatura intre cele doua sisteme se realizeaza prin intermediul Subsistemului informational. Subsistemul de conducere prelucreaza informatiile receptionate prin intermediul subsistemului informational privind

influentele exterioare unitatilor agricole, rezultatele (iesirile) subsistemului condus, starea acestuia, interactiunea cu mediul. Elaboreaza decizii si corectii decizionale, actionand fie asupra “intrarilor“ (ca volum, calitate, structura), fie asupra sistemului condus in scopul reglarii activitatii sale, aceasta actiune fiind de fapt o conexiune inversa sau de “feed-back“ (retroactiune). Deci in cadrul exploatatiei agricole are loc o autocorectie sau autoreglare a activitatilor ei prin intermediul subsistemului de conducere.









Componentele sistemului “exploatatie agricola”

Tabelul nr.

Nr.

Componentele sistemului

Concretizare





Elementele care il alcatuiesc:

Disocierea lor se poate face dupa mi multe criterii in functie de scopul urmarit

Elementele materiale, umane, biologice, financiare etc.

Procesele de productie

Categoriile sau speciile de animale, culturile


Relatiile sau conexiunile dintre elementele sistemului si cele dintre exploatatia agricola si mediul sau.

Raportul intre animale si spatiu de adapostire

Raportul intre compartimentul de productie si cel financiar

Raportul intre conducere si subordonati etc.


Obiective - nivelul unor elemente care alcatuiesc scopul exploatatiei agricole

Realizarea unor anumite nivele de productii medii pe animal, pe hectar; de productie totale; de capete de animale;

Realizarea unei anumite cifre de afaceri, a unei anumite rate a profitului etc.


Granita cu mediul sau

Suprafata exploatatiei

Suprafata adaposturilor

Suprafata bazei furajere


Stare - situatia exploatatiei intr-un anumit moment in raport cu obiectivele programate sau cu alte criterii

Situatia efectivelor, a productiilor realizate comparativ cu cele programate prin obiective

Situatia profitului realizat comparativ cu cel din anul precedent

Situatia exploatatiei pe diverse piete


Structura - componenta cantitativa si calitativa a elementelor sale

Structura organizatorica de productie

Structura organizatorica de conducere

Struct.speciilor de animale

Structura culturilor





Comportare - modul in care exploatatia agricola actioneaza in vederea realizarii obiectivelor sub influenta mediului extern

Modificarea ratiilor furajere

Diversificarea produselor

Reinsamantarea unei culturi furajere calamitate

Modificarea pretului de vanzare a unui produs sub impactul pietii etc.


Intrarile- ansamblul resurselor materiale, umane, financiare, a informatiilor intrate din afara exploatatiei, din mediu extern

Animale, furaje, ingrasaminte, medicamente, energie, credite, informatii stiintifice, dispozitii etc.


Iesirile - totalitatea produselor obtinute in cadrul exploatatiei agricole cu destinatia consumului propriu si vanzarii, investitiile, rezultatele economico-financiare, informatiile

Productia totala de lapte, carne, grau, porumb etc.

Productia marfa din aceste produse

Cifra de afaceri; profitul total, investitii in modernizarii

Raportari catre suprasistemele din care face parte


Transmitanta – capacitatea exploatatiei agricole de a transforma intrarile si resursele proprii prin intermediul proceselor de productie si a tehnologiilor in iesiri corespunzatoare obiectivelor, in conditii de eficienta

Raportul intre iesiri si intrari: natalitatea, productia medie, rata profitului, productia pe zi-om, profitul pe animal , pe hectar ,etc.


Subsistemul de reglare – care asigura functionarea exploatatiei agricole in vederea realizarii obiectivelor, a supravietuirii ei in raport cu mediul extern

Totalitatea organelor si posturilor de conducere din cadrul exploatatiei agricole

Schema generala de functionare in abordare sistemica a unitatilor agricole este redata in fig. nr. 2.8.

Eficienta actiunii subsistemului conducator asupra subsistemului condus (conditii materiale, procese tehnice si tehnologice, procese de munca, relatiile intre oameni in procesul de productie) este determinata in primul rand de cantitatea si calitatea informatiile privitoare la subsistemul condus si de care dispune subsistemul conducator. Pe baza informatiei pe care o are, subsistemul de conducere (reglator) realizeaza reorganizarea subsistemului condus in vederea unei functionalitati optime a intregului sistem.


Influente exterioare din partea Mediului



Z



X

Subsistemul condus

y




 


Dispozitii


Subsistemul

Informational

Dx




Decizii

Subsistemul

Conducator


C.f.b.


Fig. 2.8. Unitatea agricola ca sistem

x-intrarile in sistem; y - iesirile din sistem; z-nivelul obiectivelor pentru iesiri; C.f.b. - conexiunea de tip feed-back; Dx-marimea de reglare a intrarilor ca urmare a interventiei subsistemului conducator.

Primul element in asigurarea eficientei conducerii il constituie reducerea pierderilor totale legate de informatii care se pot estima ca sunt formate din doua categorii: a) pierderi datorate cantitatii si calitatii necorespunzatoare a informatiilor; b) pierderi datorate cresterii consumului de timp (deci a cheltuielilor) pentru imbunatatirea informatiei.

Al doilea element care determina eficieta conducerii il constituie “timpul actiunii sale“. Acest “timp al actiunii“ este alcatuit din timpul de obtinere al informatiilor, timpul de elaborare a deciziilor si dispozitiilor si timpul de transmitere (de tip feed-back) a dispozitiilor.

Organizarea si functionarea unitatilor agricole, necesita stabilirea unor relatii fizice si valorice, cantitative si calitative pe baza cuantificarii riguros stiintifice a intrarilor si iesirilor din sistem in vederea realizarii unor profituri maxime.

Capacitatea sistemului de a transforma intrarile in iesiri la nivelul obiectivelor reprezinta Transmitanta sistemului (T) comensurata in general sub forma raportului intre iesiri si intrari conform relatiei:

in care: Y – iesiri; X – intrari

Transmitanta se poate evalua in unitati fizice si valorice. Calculata in unitati fizice transmitanta poate fi subunitara (natalitatea intr-o ferma de taurine, fecunditatea) sau supraunitara (productie de carne pe scroafa pe an). In expresie valorica transmitanta trebuie sa fie intotdeauna supraunitara (venituri raportate la cheltuieli; pretul de vanzare raportat la costul produsului etc.), numai in aceste conditii exploatatia agricola desfasurand o activitate eficienta. In conditia in care in expresie valorica T<1, exploatatia agricola functioneaza in conditii de neprofitabilitate, necesitand din partea subsistemului conducator, decizii de corectie.

Avand in vedere componenta subsistemului condus, finalitatea sa exprima scopurile proceselor sale: scopul procesului tehnic este de a transforma un anumit fel de energie sau substanta in altul, masurat prin siguranta in functionare a subsistemului; scopul procesului tehnologic este transformarea materiilor prime in produse finite in conditii de exactitate si

productivitate; scopul procesului organizatoric este coordonarea elementelor productiei in timp si spatiu asigurand continuitate si ritmicitate; procesul economic are ca scop obtinerea de profit si eficienta maxima prin compararea permanenta dintre venituri si cheltuieli; procesul social urmareste antrenarea si coordonarea oamenilor in vederea cresterii productivitatii muncii si a veniturilor acestora.

In cadrul subsistemului condus (al proceselor de productie) cele patru procese sau subsisteme se interfereaza, influentand rezultatul final al unitatilor agricole, de aceasta trebuind a tine seama subsistemul conducator).

Astfel produsele pot fi la un nivel tehnic foarte inalt si totusi productia in ansamblul ei sa fie nerentabila datorita tehnologiei necorespunzatoare sau unei slabe organizari. Si invers, se poate realiza procesul tenologic si organizatoric dar daca produsele sunt invechite, (grad de tehnicitate scazut), productia se dovedeste ineficienta.


Subsistemul

social




Subsistem

tehnic


Subsistem

Tehnologic




Subsistem

Organizatoric


Subsistem

Economic


Fig.2.9.   Componenta sistemului condus intr-o exploatatie agricola


Abordarea sistemica, cu metodologia, metodele si procedeele sale se poate aplica si la nivelul subdiviziunilor organizatorice din cadrul unei exploatatii agricole.

Abordand in aceasta viziune, de exemplu un complex de ingrasare a porcilor cu circuit inchis, schema de functionare a acestuia este prezentata in fig.2.10. Complexul de ingrasare este structurat in 3 ferme (trei subsisteme operationale de productie): reproductie, crestere, ingrasare, fiecare din ele avand un sistem reglator propriu sau de conducere (R1, R2, R3) iar pe ansamblul complexului un sistem central reglator de conducere (R). z


x1

Reproductie


y1     x2


Crestere

y2         x3

Ingrasare

y3

 







 








 



I1


I2


I3

 







 








 


R1


R2


R3


I







 








 




R




 

Fig. 2.10. Sistemul - Complexul de porci

Urmarind functionarea acestui sistem sub aspectul numarului de animale, X1 reprezinta numarul de scroafe de la care in final se vor obtine porcii grasi (Y3), X2 - numarul de purcei intarcati iesiti de la reproductie; X3 - numarul de tineret porcin care iese din sectorul de crestere si intra in cel de ingrasare; Z fiind nivelul programat al numarului de porci grasi. Fiecare din cele trei ferme are transmitanta ei:

Transmitanta pe ansamblu este

Inlocuind in aceasta noua relatie succesiv pe Y3 cu relatia lui de calcul (Y3 = T3 . X3), pe X3 cu Y2 (fiind egale) se ajunge la relatia: T = T1.T2.T3

Deci transmitanta pe ansamblul complexului este data de produsul transmitantelor realizate de cele trei ferme.

In cazul neconcordantei intre iesirea finala (Y3) si nivelul programat pe complex (numarul de porci grasi livrabili pentru a asigura profitabilitatea complexului), intervine sistemul reglator central (R) care pe baza informatiilor primite (Z Y3) trebuie sa intervina asupra sistemelor de reglare ale fermelor. Acestea, pe baza informatiilor si a analizelor ce se vor efectua vor lua masuri legate fie de modificarea intrarilor sau a tehnologiei de functionare a acestora, fie direct asupra intrarilor din prima ferma, respectiv asupra numarului de scroafe necesare. In aceasta din urma situatie numarul de scroafe se calculeaza dupa relatia: dar T = T1.T2.T3

deci :              

In mod concret transmitanta T1 reprezinta numarul de purcei viabili obtinuti pe o scroafa; T2 - rata de supravietuire a purceilor in faza de crestere (100 - procentul de mortalitati), iar T3 - rata de supravietuire a porcilor in ferma de ingrasare (100 - procentul de sacrificari de necesitate).

Una din problemele importante ale unitatilor zootehnice este programarea judicioasa a productiilor totale.

Abordand aceasta problema intr-o unitate avicola care cuprinde o ferma de puicute (0-18 l) si trei ferme de gaini pentru oua, schema de functionare ca sistem se prezinta ca in figura 2.11.

Efectivul de puicute al unei serii y1 - reprezinta si intrarea in fiecare din fermele de gaini.

Dar: y1 x1 . T1; in care x1 - numarul de puicute de o zi;

T1 - transmitanta fermei (rata de           supravietuire)

Efectivele medii de gaini ale celor trei ferme se calculeaza ca o medie intre efectivul intrat si cel iesit Y2, astfel:

Efectivul mediu al fermei 1 -> E1 pentru ca

X2 Y1, iar Y2 X2.T2 X1.T1.T2; unde T2 este transmitanta fermei 2. Rationamentul fiind similar pentru celelalte doua ferme, rezulta:











Fig.2.11. - Sistemul - Unitatea avicola

in care x1 - numarul de puicute de o zi introduse in ferma de puicute

(intr-un an de obtin 3 serii de puicute)

y1 - numarul de puicute de 18 saptamani obtinute de la fiecare serie pentru cele trei ferme de gaini; x2,x3,x4 - efectivele de puicute de 18 saptamani cu care se populeaza fiecare din cele trei ferme de gaini;

P1,P,P3- productiile totale de oua ale fermelor de gaini;

T1,T2,T3 - transmitantele celor 4 ferme (ratele de supravietuire a efectivelor in perioada cresterii si exploatarii). Se considera ca productia de oua este aceeasi pentru fiecare din cele trei ferme de gaini.

Efectivul mediu al fermei 2 -> E2                    

Efectivul mediu al fermei 3 -> E3

Productia de oua a unei ferme este data de relatia:

Productie Efectiv mediu gaini x Productia medie
















Fig. 2.12. Sistemul – Tehnologia unei culturi












Notand cu q - productia medie de oua pe cap pentru cele trei ferme de gaini, rezulta ca productia totala de oua care se poate prognoza pentru aceasta unitate avicola este data de relatia:

Productia totala de oua P4

Abordarea sistemica a unitatilor agricole vegetale si zootehnice poate avea in vedere si procesele de productie la diferitele culturi (cereale, plante furajere etc.) sau poate urmari aspecte legate de cheltuieli si venituri (a se vedea fig. 2.12. ).

Concluzionand avantajele abordarii sistemico-cibernetice a unitatilor agricole se poate aprecia ca:

1. Permite intelegerea mecanismului sau de functionare cu evidentierea elementelor componente (subsistemele) si a conexiunilor dintre acestea, precum si variante de comportament ale sistemului la

variatia factorilor, facilitand exercitarea atributelor de coordonare si control.

2. Permite rapid si eficient determinarea prioritatilor in abordarea si rezolvarea obiectivelor, sesizarea locurilor in care s-au produs dereglari in activitatea sistemului si luarea deciziilor necesare;

3. Asigura posibilitatea sesizarii prompte a conducerii privind influenta mediului extern si a interventiei necesare;

5. Permite dirijarea proceselor de productie prin determinarea necesarului de 'intrari:, a tehnologiilor sau a marimii 'iesirilor' (rezultatelor).

Reprezinta un instrument util in activitatea de planificare si elaborare a strategiilor.




2. 5. CULTURA INTREPRINDERILOR

Orice intreprindere, fie ca este o unitate agricola sau o ferma, reprezinta o comunitate economica si sociala, unde se intalnesc culturi profesionale, regionale, nationale. Cultura unei intreprinderi contribuie la formarea unei viziuni comune, impartasita de majoritatea celor care o compun.

Definitiile date au variat in timp in functie de evolutia intreprinderilor si a oamenilor. De asemenea din punct de vedere al autorilor se constata accentuari asupra unui raport sau altul. Toate definitiile date arata insa ca, pentru supravietuirea si dezvoltarea unitatilor economice cultura ei este vitala, intrucat are nevoie de reguli, norme, care sa ghideze actiunile membrilor lor, sa asigure coerenta, creindu-se astfel o identitate colectiva care devine punctul de reper pentru toti (34, 56, 58).

Cultura unei intreprinderi se poate defini ca fiind ansamblul valorilor, miturilor, ritualuri, tabuurilor si simbolurilor acceptate de majoritatea membrilor sai.

Cultura formeaza, altfel spus, filozofia intreprinderii, ea determinand carta de conduita, exprimata prin reglementari interioare, descrierea posturilor, sistemele de recompense si de sanctiuni adoptate.

Valorile sunt preferintele colective care se impun colectivului, credintele esentiale, normele care definesc modul de a se purta si gandi.

Miturile sunt legende, istorii asociate trecutului intreprinderii si pot fi legate de personalitatea fondatorului, ele servind la intarirea valorilor comune. Ritualurile reprezinta practici care decurg din valorile comune: la recrutarea personalului, reuniunile de munca, receptiile, rotarea cadrelor ca arma contra sclerozei organizationale.

Cultura unei intreprinderi se manifesta si prin purtarea unei anumite uniforme, folosirea unui anumit limbaj (ca formulari adoptate), stiluri de comunicare (scrisori, rapoarte, ordine scrise), procedee de control. Ea poate fi exprimata si prin simboluri specifice anumitor intreprinderi.

Cultura unei intreprinderi se formeaza de-a lungul timpului sub influenta culturii nationale si regionale, a personalitatii fondatorului sau a managerului – leader, a culturii profesionale a personalului, a unor evenimente de glorie din istoria ei (figura nr.2.13.).

Avantajele pe care le creaza cultura unei intreprinderi sunt: asigurarea coerentei colectivului, supravietuirea intreprinderii, ameliorarea comunicarii intre membrii care au pareri diferite, evitarea conflictelor.

Gestionarea culturii reprezinta o sarcina delicata, ea putand influenta pozitiv sau negativ climatul social. O cultura dezvoltata poate favoriza un climat social bun pentru ca ea mobilizeaza personalul, creativitatea si eficienta, pe cand o cultura putin evoluata, inchistata, poate deveni o frana majora, pentru ca ea nu este deschisa schimbarilor.

Cultura da imaginea interna pe care intreprinderea o prezinta personalului sau, aceasta imagine interna trebuind sa fie in perfecta armonie insa, cu imaginea externa.










Fig. 2.13. Sursele si finalitatile culturii unei intreprinderi


Cultura nationala, conform unor studii efectuate de Geert Hofstede (57), influenteaza stilul de management adoptat de fiecare tara si implicit de fiecare intreprindere in cadrul ei, prin urmatoarele variabile: distanta ierarhica; controlul incertitudinii; gradul de individualitate si gradul de masculinitate.

a) Distanta ierarhica exprima gradul de centralizare a puterii sau gradul de inegalitate a puterii intre cei care conduc si cei care se supun. In functie de aceasta variabila, conform studiului, tarile se impart in doua grupe:

- cele care au o centralizare mare a puterii (distanta ierarhica mare), in care intra tarile latine din Europa si din America si cele din Africa;

- cele cu o distanta ierarhica mai mica (descentralizarea puterii) cum ar fi tarile germanice, scandinave si anglo-saxone.

Japonia apare ca o tara intermediara.

b) Starea de incertitudine este o sursa de stress, de anxietate. Unele tari imprima membrilor lor prin cultura starea de a accepta incertitudinea, fara a fi obsedati de aceasta, denumite si tari cu un slab control al incertitudinii. In aceasta categorie ar intra tarile anglo-saxone, scandinave, tarile din S-E Asiei, India si tarile africane.

Opus primelor, sunt tari cu un control puternic al incertitudinii prin tehnologie, reguli juridice din partea statului si prin religie. Membrii acestor tari au un grad mai mare de nervozitate si de agresivitate din cauza incertitudinii, cerand securitate din partea societatii, a statului. Astfel de tari ar fi cele latine din Europa si din America, si Japonia. Germania se gaseste intre cele doua grupe.

Controlul mai slab al incertitudinii favorizeaza initiativa, asumarea riscurilor personale, un stil de management descentralizat la nivelul intreprinderilor. Controlul strict al incertitudinii, din contra, se traduce printr-un stil de conducere mai centralizat, sisteme de planificare mai rigide, sisteme de control mai severe, iar managerul este calificat ca “leader” daca el este capabil de a reduce incertitudinea.

c) Individualismul imparte tarile in “tari comunitare” in care notiune de “Noi” este mai importanta, si “tari individualiste” in care cuvantul “Eu” are cea mai mare semnificatie. In prima grupa intra tarile in curs de dezvoltare si Japonia, iar in a doua grupa, tarile europene dezvoltate si mai ales Statele Unite, Australia si Canada.

d) Gradul de masculinitate arata rolurile sociale pe care le detin barbatii si femeile in societate.

In tarile cu un indice de masculinitate foarte ridicat ca: Austria, Suedia, Germania, Italia, Venezuela, Mexic, Columbia, se au in vedere unele trasaturi dominante ale barbatilor cum ar fi: dorinta de avansare, de perfectionare, posibilitatea de a avea un salariu mare, cunoasterea tehnologiilor de varf, urmarind in general satisfacerea “ego”ului.

In tarile feministe sunt luate in considerare trasaturi ale femeilor ca: tendinta de a prefera ambianta amicala, securitate, bune conditii materiale de munca, bune relatii cu colegii, fiind inclinate catre problemele sociale. In aceste tari se prefera intreprinderi de talie mijlocie si mica. In aceasta grupa intra tari ca: Franta, Spania, Portugalia, Chile, tarile din Africa, dar mai cu seama Danemarca, Tarile de Jos si Suedia. Hofstede, parafrazandu-l pe Moliere, spunea ca in tarile masculine se traieste pentru a munci, iar in tarile feministe se munceste pentru a trai.












Contact |- ia legatura cu noi -|
Adauga document |- pune-ti documente online -|
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -|
Copyright © |- 2022 - Toate drepturile rezervate -|

Agricultura



Animale
Pomicultura
Silvicultura
Viticultura
Zootehnie

Referate pe aceeasi tema


Cartoful
Impactul reformei din 1992 - costul PAC (POLITICA AGRICOLA)
Semanatoarea miniair profi 420
Semanatoarea hege 90
Peste 50 de ani de Politica Agricola Comuna
Lucrari de vara in stupina - valorificarea culesurilor
Imbunatatirea comercializarii produselor agroalimentare in Romania
Cercetare stiintifica si extensie - organizarea asolamentelor, alegerea culturilor
Marimea si dimensiunea unitatilor agricole
Strategii adoptate in domeniul agroalimentar in tarile dezvoltate



Ramai informat
Informatia de care ai nevoie
Acces nelimitat la mii de documente, referate, lucrari. Online e mai simplu.

Contribuie si tu!
Adauga online proiectul sau referatul tau.