Obiectul si problematica stiintei marfurilor

Obiectul si problematica stiintei marfurilor

1.1.1 Istoricul stiintei marfurilor si al

invatamantului merceologic

Evolutia societatii umane a condus in mod firesc la aparitia marfurilor si, datorita schimburilor efectuate cu aceste bunuri, la necesitatea cunoasterii marfurilor, pentru a se putea aprecia echitatea actului economic respectiv. Aparitia banilor, ca echivalent valoric al marfurilor, a permis dezvoltarea comertului, fiind binecunoscute relatiile comerciale stabilite intre comunitatile umane inca din perioada Antichitatii.

Preocupari legate de inregistrarea anumitor bunuri, stabilirea unor reguli de comercializare, uniformizarea unor proprietati, marcarea, depozitarea etc. bunurilor sunt prezente in numeroase izvoare de informatii, cele mai vechi apartinand Egipului Antic si epocii lui Pericle (sec. al IV-lea I.H.).

Totusi, despre o stiinta in adevaratul sens al cuvantului nu se poate vorbi decat dupa aparitia unei lucrari - punct de reper in domeniul respectiv. In ceea ce priveste stiinta marfurilor, acest reper este considerat de majoritatea specialistilor ca fiind lucrarea lui Johann Beckmann[1]. Exista, insa, si alte lucrari ce contin un fond merceologic incontestabil, cum ar fi tratatul comercial al lui Balducci Pegoloti, publicat la Florenta in 1440.

In opinia cercetatorilor contemporani ai istoriei merceologiei se considera ca pionierii invatamantului stiintei marfurilor trebuie cautati printre reprezentantii scolilor germane si italiene, deoarece aici au aparut primele centre cu orientare clara asupra problematicii generale a marfurilor.

Cronologic vorbind, scoala germana este prima care introduce invatamantul merceologic in cadrul scolilor comerciale, printre personalitati enumerandu-se P.J. Marpeger (fondatorul scolilor comerciale germane), Johann Beckmann (autorul primei lucrari merceologice) etc. Dintre reprezentantii scolii germane de merceologie din secolul al XX-lea amintim pe V. Pöschl, A. Oetker, G. Grundke s.a.

Scoala italiana este tributara lui Secundo l’Arnaudon (considerat fondatorul scolii italiene de merceologie), C. Pertusi, G. V. Villavecchia si, mai recent, M. Melissano[2].

Scoala romaneasca de merceologie (stiinta marfurilor) este reprezentata in principal de doua curente, prin scoala de la Bucuresti (concentrata initial in jurul specialistilor Academiei de Inalte Studii Comerciale si Industriale, fondata in 1913) si scoala de la Cluj (fondata in 1920).

Merceologia este materie de baza in invatamantul profesional comercial si liceal de specialitate, fiind prezenta (sub diferite forme) in cadrul programei de studii la colegiile economice. La nivelul invatamantului superior exista diferite specializari cu profil economic ce includ in programa de studiu discipline despre stiinta marfurilor.

La nivel mondial au loc manifestari stiintifice dupa un calendar riguros, cele mai importante fiind cele organizate de Asociatia internationala de merceologie si tehnologie (IGWT, cu sediul la Viena).

Literatura de specialitate cuprinde, pe langa lucrarile personale ale reprezentantilor scolilor respective, si numeroase publicatii periodice, aparute prin grija asociatiilor nationale de merceologie (Rivista di merceologie - Italia, Study of commodities - Japonia, DGWT Informationen - Germania etc.). Exista si reviste internationale, cea mai prestigioasa fiind Forum Ware-Wissenschaft und Praxis. Pe langa cele mentionate, exista si alte publicatii la nivel national, cum ar fi Quality Progress si Quality Revue (S.U.A.) sau Tribuna Calitatii si Q Media (Romania), pentru a da doar cateva exemple.

Termenul „merceologie” provine din limba latina merx = marfa (genitiv „mercis” = al marfii) si limba greaca logos (stiinta, cunoastere), dar prima denumire romaneasca a domeniului in discutie a fost de „cunosciinta marfurilor”, asa cum figureaza in titlul lucrarii lui N. Mallian (1879). In 1895 Arsenie Vlaicu introduce pentru prima data denumirea de „merceologie” in titlul lucrarii sale[3], facand astfel si distinctia intre merceologie si tehnologie:

stiinta marfurilor (merceologia) se ocupa de aspectele ce privesc direct marfa;

tehnologia se refera la aparitia si descrierea procedeelor industriale generatoare de marfuri.

Ulterior au mai fost folosite si alte denumiri conexe in limba romana, cum ar fi productologie, studiul marfurilor, stiinta marfurilor etc.

Iata si cateva corespondente lingvistice pentru merceologie in cateva limbi de circulatie internationala: study of commodities, knowledges of wares (engleza), Warenkunde, Warenlehre (germana), merceologia (italiana), connaissance des marchandises (franceza).

In dictionarele romanesti de specialitate, termenul „merceologie” apare prima data mentionat in Dictionarul politehnic (editia 1967), fiind apoi prezent si in alte lucrari de acest fel, cum este definitia din DHX (editia 1996), unde sensul merceologiei este de „disciplina al carei obiect il constituie studierea proprietatilor fizice si chimice ale marfurilor in vederea stabilirii calitatii lor si a conditiilor de pastrare”.

In lucrari stiintifice recente se dau diferite definitii ale merceologiei, dintre care retinem pe urmatoarea: „Merceologia este stiinta care studiaza marfurile, atat cele materiale, cat si cele fara continut material, in toata varietatea si complexitatea problematicii lor”.

Avand in vedere ideile mai sus mentionate, se poate formula urmatoarea definitie:

&     Stiinta marfurilor este stiinta cercetarii tehnico-economice a marfurilor din punct de vedere al utilitatii si calitatii, prin prisma necesitatilor si a eficientei economico-sociale.

1.1.2 Obiectul de studiu si trasaturile

stiintei marfurilor

In centrul atentiei stiintei marfurilor se situeaza marfa, care are atat proprietati generale, cat si specifice, toate la un loc conferindu-i utilitate, conducand la satisfacerea unei anumite nevoi, manifestate pe piata explicit sau implicit. Gradul sau intensitatea in care este satisfacuta aceasta nevoie diferentiaza intre ele marfurile de acelasi fel.

REFERAT: Functionarea societatilor comerciale REFERAT: ANALIZA RISCULUI - analiza riscului investitional

Stiinta marfurilor acopera o problematica extrem de vasta, nucleul sau fiind constituit de obiectul schimburilor economice - marfa.

Aceasta disciplina are un pronuntat caracter economic, introducand o viziune integratoare asupra utilitatii si calitatii produsului, raportate la nevoia manifestata pe piata si la criteriile eficientei economice. Acest lucru inseamna ca marfa trebuie studiata atat in amonte, in sfera cercetarii pietei si proiectarii noilor produse in concordanta cu solicitarile pietei, dar si in aval, adica urmarirea comportamentului produselor la consumator. Tot in aria de interes a stiintei marfurilor intra si probleme legate de protectia consumatorului si impactul producerii si consumului de bunuri asupra protectiei mediului inconjurator.

Pe langa problemele cu caracter mai general, studiate si de alte ramuri stiintifice, cum ar fi economia, dreptul, chimia, fizica, stiintele naturale, matematica, statistica etc., remarcam extraordinara varietate de probleme specifice marfurilor, din care amintim doar cateva: proprietatile si caracteristicile de calitate, sortimentul, standardizarea, certificarea, marcarea, ambalarea, pastrarea, transportul, comercializarea, clasificarile si codificarea marfurilor, tipologia fraudelor si falsurilor, avariile suferite de marfa, tehnicile de receptie si vamuire etc[4]. Rezulta ca scopul merceologiei il reprezinta cunoasterea stiintifica a marfurilor, sub toate aspectele specifice circuitului tehnico-economic al acestora.

Concluzionand, dintre aspectele care se bucura de un interes major din partea merceologiei enumeram:

8    cercetarea prospectiva a ofertei de bunuri si servicii;

8    evidentierea nevoii specifice si, pe acest fundament, a pietei si a factorilor de influenta;

8    prezentarea cadrului normativ in domeniu;

8    aspecte vizand circulatia fizica a marfurilor (manipulare, transport, pastrare etc.);

8    calitatea produselor si serviciilor in conexiune cu protectia mediului:

8    problematica protectiei  consumatorului, avand in vedere specificul activitatii de comert pe piete concurentiale etc.

De altfel, in Marele Dictionar Enciclopedic Italian, pe langa definitia data stiintei marfurilor, apare si remarca: „in contrast cu simplitatea denumirii merceologia este intre stiintele cele mai vaste si mai complexe

Fondul de informatii referitoare la marfuri si problematica adiacenta cuprinde atat cunostinte specifice, cat si un fond informational imprumutat din stiintele clasice si cele moderne, stiinta marfurilor constituind un „sistem autonom, distinct si original, ancorat deopotriva in teorie, in stiintele aplicate si, prin excelenta, in zonele de referinta ale practicii .

Astfel, sursele primare de informatii pentru stiinta marfurilor provin din universul fizicii, chimiei si stiintelor naturii (elemente legate de natura marfurilor), completate succesiv de cunostinte geografice si istorice (provenienta si evolutia marfurilor, precum si a pietelor acestor marfuri), iar cunostintele de drept definesc cadrul legal necesar productiei, comercializarii si consumului produselor si serviciilor. Instrumentarul necesar cercetarii stiintifice a calitatii marfurilor este asigurat de matematica si statistica, iar informatica si ramurile „hi-tech” au facut posibila utilizarea metodelor si tehnologiilor moderne de cercetare, pe baza carora rezultatele sunt mult mai rapid asimilate si aplicate in economie. Contributii importante au si discipline cum ar fi sociologia si psihologia (probleme legate de comportamentul consumatorului), lingvistica (constituirea unei terminologii adecvate), estetica (imbunatatirea aspectului marfurilor si cultivarea simtului estetic) etc. Toate aceste elemente ne indreptatesc sa afirmam ca stiinta marfurilor are un caracter disciplinar.

In plus, daca luam in considerare si faptul ca din stiinta marfurilor s-au desprins si evoluat de sine statator o serie de noi discipline, care au extins paleta stiintei marfurilor in zona protectiei mediului si a consumatorului, descoperim caracterul complex al acestui domeniu stiintific.

Cunoastem deja faptul ca stiinta marfurilor are o existenta de circa doua secole - atestata de lucrarea lui J. Beckmann - si ca orientarea stiintei marfurilor a fost constant spre sfera de interes a marfurilor, indiferent de evolutia denumirii si a contextului parcurs. Complexitatea extraordinara a universului marfurilor explica interesul de care se bucura pe plan international stiinta marfurilor, unul din argumente fiind prezenta, sub diferite forme, a stiintei marfurilor in programele unor reputate centre universitare de pe mapamond, evidentiindu-se caracterul peren si consecvent al stiintei marfurilor.

Evolutia societatii umane a introdus mutatii si la nivelul comportamentului consumatorului de produse si servicii, unele nevoi de consum atenuandu-se sau disparand complet pe masura ce au aparut altele noi. Aceste mutatii au determinat adaptarea permanenta a productiei si comertului, implicit mentinerea in realitatea cotidiana a cunostintelor ce constituie fundamentul disciplinei, demonstrand astfel caracterul dinamic si adaptabil al stiintei marfurilor.

Nu putem omite caracterul practic, formativ al stiintei marfurilor. Studiul marfurilor imbraca o forma prin excelenta practica, cultivand aptitudini si formand abilitati in cadrul aplicatiilor desfasurate in laboratoarele de specialitate. Cunoasterea marfurilor este indispensabila specialistilor ce vor lucra in sectorul comercial, mai ales celor ce vor detine responsabilitati importante in cadrul firmei comerciale. De asemenea, multe din lucrarile practice presupun colaborarea si lucrul in echipa, deprinderi fundamentale pentru succesul in afaceri.

1.1.3 Metode de cercetare folosite in

stiinta marfurilor

Metodele de cercetare utilizate in studiul marfurilor au evoluat permanent, tinand pasul atat cu extinderea si diversificarea productiei de bunuri, dar si cu dezvoltarea stiintei si tehnicii.

Principalul obiectiv al cercetarii merceologice este marfa si problematica adiacenta, de aceea principiile de baza ale metodologiei de cercetare vizeaza:

8    concordanta dintre nevoia exprimata pe piata si eficienta economica a realizarii produsului sau lansarii serviciului;

8    articularea rezultatului cercetarii prin mai multe metode intr-un sistem logic, care sa conduca la aprecierea pe baza stiintifica a calitatii produselor si serviciilor;

8    combinarea metodelor pentru a creste obiectivitatea rezultatului.

Metodele propriu-zise de cercetare utilizeaza anumite forme de rationament[5], ele stand la baza studiului obiectului sau fenomenului cercetat:

8    inductia (aplicata frecvent in cercetarea proprietatilor marfurilor) porneste de la individual catre general, permitand stabilirea unor legaturi cauzale intre diferite evenimente. Cea mai obisnuita forma de inductie este cea „prin simpla enumerare”, adica prin simpla trecere in revista a unui numar cat mai mare de cazuri din care nici unul nu contrazice rezultatul catre care tindem;

8    deductia este folosita adesea in sens invers, plecand de la cunoasterea generalului pentru a descoperi particularul (de exemplu, cunoscand conditiile de pastrare dintr-un spatiu de depozitare putem deduce - cu oarecare aproximatie - modificarile ce vor surveni in structura unor produse); 

8    operatii logice cu obiecte, cum ar fi comparatia (raportand intre ele mai multe obiecte punem in evidenta proprietatile prin care ele se aseamana sau se deosebesc), abstractizarea (prin ea separam proprietatile comune de cele care difera), generalizarea (permite extinderea unei proprietati de la o multime data de obiecte la o clasa ale carei obiecte satisfac aceasta proprietate), clasificarea (gruparea unor elemente pe clase, dupa niste criterii) etc.

Ca si in cazul altor ramuri stiintifice, in cadrul sistemului de metode utilizate intervin metode generale, metode specifice si metode moderne.

Metodele generale includ analiza si sinteza, un cuplu frecvent intalnit in cercetarile stiintifice. Aceste metode pornesc de la premisa ca produsul (sau serviciul) reprezinta un sistem complex de proprietati, combinate in functii aflate in diferite relatii, sistem ce raspunde necesitatilor umane.

Analiza presupune descompunerea unui sistem - in cazul de fata marfa - in elementele componente, in vederea studierii lor separate, pentru cunoasterea aportului fiecarei parti la calitatea ansamblului studiat, fie el produs sau serviciu. Operatiunea de descompunere in elemente fundamentale se poate face, dupa caz, mental sau material, dar sunt foarte frecvente situatiile (mai ales in studiul marfurilor) cand este posibila utilizarea ambelor variante, in vederea respectarii celui de-al doilea principiu de cercetare, enuntat mai sus. In stiinta marfurilor, prin analiza putem afla structura interna si compozitia chimica, proprietatile, modul de functionare al mecanismelor componente etc., sau factorii de influenta asupra fenomenului cercetat.

In aceste conditii sunt evidente avantajele utilizarii cercetarii analitice, daca ne gandim la faptul ca cercetarea moderna presupune adesea consumuri foarte mici de substante si reactivi, durata determinarilor reducandu-se considerabil, iar precizia rezultatelor este de nivel ridicat. Totusi, ca in orice alt domeniu, exista si unele neajunsuri, legate in principal de costurile relativ ridicate, ocazionate (uneori) de utilizarea unui echipament sofisticat[6], a carui administrare presupune si un personal inalt calificat.

Sinteza este opusul analizei, permitand regruparea partilor si reconstituirea in acest fel a sistemului descompus anterior prin analiza.

Metodele specifice aplicate in stiinta marfurilor sunt urmatoarele:

Metodele psihosenzoriale se folosesc de capacitatea de perceptie a simturilor umane, oferind informatii legate de forma, aspect exterior, culoare, gust, grad de prospetime etc. Informatia este prelucrata si constientizata instantaneu si poate fi comparata cu referintele senzoriale prezente in fiecare individ, acumulate prin invatare si experienta anterioara. Desigur, aceste metode nu ofera un grad ridicat de obiectivitate al rezultatului cercetarii, intrucat depind de factori cum ar fi conditiile de desfasurare a studiului, calitatea referintelor si experienta persoanei ce executa cercetarea. Avantajul acestor metode rezida mai ales in rapiditatea si economicitatea determinarilor, dar exista si situatii in care ele sunt singurele ce permit investigarea unor laturi calitative ale produselor. Domenii cum sunt producerea si comercializarea bunurilor alimentare, a cosmeticelor si produselor de parfumerie sunt practic dependente de aceste metode.

Observatiile facute prin intermediul acestor metode sunt considerate stiintifice in masura in care se poate asigura repetarea lor in conditii normale si daca se pot reconstitui pe cale deductiva.

Metodele experimentale (numite traditional si metode de laborator) au caracter obiectiv si au valoare stiintifica daca rezultatele sunt reproductibile (folosind conditii similare de lucru). Ele au la baza experimente dirijate intentionat in anumite conditii - parametri de mediu - folosind echipamente si proceduri riguros controlate prin standarde, norme etc. Dat fiind caracterul complex al calitatii marfurilor, cercetarea prin metode experimentale se face prin masuratori, analize, testari, simulari etc. care tind sa reproduca cat mai fidel conditiile reale in care se vor gasi produsele in uz, la consumator. De aceea, in practica, rezultatele experimentelor sunt frecvent combinate cu rezultatele metodelor psihosenzoriale.

Analiza structurii marfurilor (asociata uneori analizei compozitiei chimice) permite identificarea materiilor prime si aprecieri asupra calitatii prin prisma ponderii detinute de anumite componente valoroase (cum ar fi compozitia fibroasa a unui produs textil sau continutul proteic al unor alimente etc.). Acest tip de analiza este important din punct de vedere economic, deoarece natura si ponderea materiilor prime influenteaza direct costul de productie, implicit si pretul de vanzare al produsului, adica in final gradul de acceptabilitate al bunului respectiv pe piata.

Analiza functionala are aplicabilitate mai mare la marfurile unde proprietatile tehnico-functionale sunt decisive - cum sunt produsele de folosinta indelungata - si presupune verificarea pe standul de incercari a performantelor in timp (consum de energie sau carburant, viteza maxima, randament, fiabilitate, etc.).

Analiza comparativa este foarte importanta pentru consumator, deoarece permite ierarhizarea produselor sau serviciilor ce satisfac aceeasi nevoie, oferind o baza pentru fundamentarea deciziei de cumparare. Ea are in vedere proprietatile esentiale ale marfurilor si eficienta lor in utilizare, raportate la pret.

Activitatea de creatie si diversificare sortimentala foloseste o serie de metode moderne. Printre ele se numara analiza valorii, analiza morfologica si procedeul brainstorming.

Analiza valorii este o metoda moderna de natura tehnico-economica ce urmareste stabilirea unor legaturi rationale intre aportul componentelor sistemului - marfa la utilitatea acestuia, raportate la gradul de satisfacere, totul prin prisma costului. Metoda este folosita la optimizarea raportului dintre proprietatile esentiale si se aplica atat bunurilor de consum, cat si serviciilor din turism si alimentatie publica.

Analiza morfologica se bazeaza pe studiul sistematic al unui numar mare de valori ale proprietatilor, cuprinse intr-o matrice, iar prin multiple combinari se incearca gasirea de noi variante de produse/servicii, sau cai de imbunatatire a celor existente.

Prin brainstorming (brain - creier, storm - furtuna) se urmareste identificarea, in grup de specialisti, a celor mai bune idei de produse sau solutii tehnice noi. Tehnica presupune lansarea ideilor intr-un anumit interval de timp si supunerea acestora analizei grupului, realizandu-se astfel o triere de tip piramidal pana la ideea considerata cea mai buna.