Modalitati de certificare a conformitatii in unele tari dezvoltate din cadrul UE

Modalitati de certificare a conformitatii in unele tari dezvoltate din cadrul UE

In majoritatea tarilor europene dezvoltate, certificarea produselor a inceput in preajma anilor ’50 prin crearea marcilor nationale de conformitate la standarde. Ulterior ea s-a extins si la produsele care aveau alte specificatii la baza fabricarii lor.

Daca initial principalele organisme certificatoare au fost organismele nationale de standardizare, treptat certificarea a devenit obiectul activitatii si altor organisme ce au fost recunoscute la nivelul fiecarei tari.

Peisajul european al certificarii este dominat de trei mari tari, care de fapt sunt si cele mai importante in standardizare: Germania, Franta si Marea Britanie.

1 Certificarea conformitatii in Germania

Certificarea produselor in Germania se refera la urmatoarele aspecte: certificarea sigurantei in functionare si certificarea conformitatii cu standardele sau cu alte documente de referinta.

Certificarea sigurantei in functionare. Acest tip de certificare se realizeaza prin „marcile de incercare” (figura 6.6), cele mai cunoscute fiind GS (verificat siguranta in functionare) si VDE (Asociatia Electrotehnica Germana).

Marca GS (Gepruft Sicherheit) este acordata de TUV (Technische Uberwahrungsvereine), organism de certificare a produselor abilitat de guvern. Aceasta marca este cea mai cunoscuta in Germania si atesta conformitatea cu standardele referitoare la securitatea persoanelor si cu legea privind securitatea aparatelor tehnice. Nu este o marca obligatorie, dar un produs aflat in domeniul ei si care nu o are nu se vinde in Germania.

Figura 6.6  Marci de incercare folosite in Germania

Aceste marci se refera la conformitatea produsului cu cerintele de securitate din punct de vedere tehnic. Ele certifica faptul ca produsele se pot folosi fara a expune pe cineva la vreun pericol. De regula, una din conditiile acordarii acestor marci este aceea ca produsul sa fie conform cu standardele tehnice relevante. Beneficiarul marcii se angajeaza sa isi supravegheze continuu propria productie si sa se supuna unei inspectii din partea laboratorului de incercari al asociatiei.

Certificarea conformitatii cu standardele sau cu alte documente de referinta. Acest tip de certificare se realizeaza prin urmatoarele tipuri de marci:

Marca „DIN Gepruft” (verificat DIN) si marca „DIN” (urmata de numarul standardului de referinta), sunt marci de conformitate gestionate de Institutul German de Standardizare DIN (Deutsches Institut fur Normung).

In mod direct, acest organism efectueaza putine verificari (certificari). Preponderent este sistemul „autoevaluarii”, cand conformitatea produsului fata de standarde este acceptata prin simpla declaratie a producatorului care se inregistreaza la DIN si primeste dreptul de aplicare a siglei DIN.

Marca „TEST” este atribuita de un alt organism de certificare a produselor, si anume Warentest (Fundatia pentru incercarea marfurilor). Acest organism federal efectueaza incercari asupra produselor in cadrul unor laboratoare independente, ale caror rezultate sunt publicate in revista Fundatiei (numita TEST) si unde sunt atribuite calificative produselor: foarte bun, bun, satisfacator si necorespunzator. In acordarea dreptului de aplicare a marcii „TEST” se iau in considerare fiabilitatea si securitatea produselor, in corelatie cu pretul la care sunt comercializate.

Alte tipuri de certificare mai sunt: marca „QUELLE” atribuita de Institutul pentru incercarea marfurilor al Casei de Comert en-gros Quelle, organism acreditat de Ministerul Federal al Muncii ca organism pentru incercarea sigurantei.

Marca „RAL” este atribuita de Institutul german pentru asigurarea calitatii si marcare si se refera la produse alimentare, materiale de constructii, textile, electrocasnice, produse ecologice, agenti de spalare, hartie, bijuterii etc.

REFERAT: Functionarea societatilor comerciale REFERAT: ANALIZA RISCULUI - analiza riscului investitional

In ceea ce priveste acreditarea, in Germania exista mai multe organisme, unele pentru „domeniul reglementat” si altele pentru „domeniul nereglementat”.

In contextul preocuparilor de adaptare la noile cerinte ale Uniunii Europene privind certificarea, in anul 1991 s-a constituit „Consiliul German de Acreditare” (DAR), care coordoneaza activitatile de acreditare, dar nu acorda el insusi acreditari.

Acest Consiliu de acreditare este alcatuit din reprezentanti ai sectorului de stat, sectorului privat si ai ministerului economiei, astfel incat sunt reprezentate cele mai diverse interese.

2 Certificarea conformitatii in Franta

In Franta certificarea produselor a inceput in anul 1938, prin crearea marcii de conformitate cu standardul francez „NF” (Norme Française). In anul 1960 a fost constituit primul sistem de certificare a produselor agroalimentare, numit „sistemul etichetelor” iar o „certificare de calificare” a produselor industriale a fost definita in Legea Scrivener din anul 1978.

O noua lege adoptata in anul 1988 mentine si confirma sistemul etichetelor dar introduce si o „certificare de conformitate” a produselor de consum alimentar si a produselor agricole nealimentare si neprelucrate.[1]

Etichetele agricole sunt marci colective care atesta ca un produs de consum alimentar sau un produs agricol nealimentar neprelucrat (seminte de cereale, flori etc.), poseda un ansamblu de caracteristici specifice, precizate in prealabil, care ii confera un nivel de „calitate superioara”, fata de produsele similare. Etichetele agricole pot fi nationale (etichete rosii) sau regionale, ele fiind obtinute de un organism certificator.

Certificatul de calificare atesta ca un produs industrial, un produs agricol nealimentar prelucrat sau un echipament comercializat in Franta, prezinta anumite caracteristici specifice. Certificatul este insotit de o marca de certificare, proprietate a organismului certificator, ea fiind semnul distinctiv care insoteste si materializeaza certificatul de calificare in ochii consumatorilor.

Certificarea conformitatii de consum alimentar si a produselor agricole nealimentare si neprelucrate a fost creata pentru a asigura o noua posibilitate de certificare pentru produsele conforme cu caracteristicile specifice sau cu regulile stabilite in prealabil, dupa caz, in fabricatie, prelucrare sau conditionare.

Certificatul de conformitate, la fel ca si eticheta si certificatul de calificare, este eliberat de catre un organism imputernicit de autoritatea tutelara si care este independent de producator, vanzator sau importator.

In Franta exista numeroase organisme de certificare, fiecare detinand o marca, cele mai importante fiind: Asociatia franceza de normalizare, Laboratorul national de incercari si organisme de certificare grefate pe centre tehnice.

Asociatia franceza de normalizare (AFNOR), care este si organismul national de standardizare si care gestioneaza marca de conformitate cu standardele franceze „NF” pentru: produse industriale (figura 6.7-a), produse ecologice (figura 6.7-b), produse agroalimentare (figura 6.7-c) si servicii (figura 6.7-d). AFNOR gireaza circa 130 aplicatii, adica 70% din totalul certificarilor.

a                                                                 b

c d

Figura 6.7 Marci de certificare a conformitatii

cu standardele franceze

Dreptul de aplicare a marcii „NF” se acorda pe baza incercarilor efectuate in laboratoare acreditate de Reteaua Nationala de Incercari (RNE), precum si pe baza unor audituri ale sistemului calitatii producatorului, efectuate, de regula, de experti independenti in numele AFNOR.

Laboratorul national de incercari (LNE) care gestioneaza marca „LNE”, el fiind un mare laborator de stat care efectueaza incercari si pentru alte organisme de certificare (printre altele si AFNOR). El gireaza chiar unele certificate NF pe propria raspundere, mai ales in domeniul ambalajelor.

Organisme de certificare grefate pe centre tehnice, create din initiativa statului si federatiilor profesionale. Dintre acestea se mentioneaza Asociatia dentara franceza, cu marca „ADF” pentru pasta si periute de dinti, Asociatia pentru promovarea asigurarii calitatii in domeniile textile si imbracaminte - ASQUAL, Centrul tehnic al lemnului - CTB, Uniunea tehnica a automobilului, motocicletei si bicicletei - UTAC etc.

In ce priveste acreditarea, in anul 1995 s-a constituit Comitetul Francez de Acreditare (COFRAC), care este de natura privata. Obiectivul sau este acreditarea laboratoarelor de incercari, a laboratoarelor de etalonare, a organismelor certificatoare de produse (industriale, agricole si alimentare), servicii, sisteme ale calitatii pentru intreprinderi si personal, precum si acreditarea organismelor de inspectie.

Membrii COFRAC sunt grupati in patru colegii diferite: colegiul A (organisme de acreditare); colegiul B (intreprinderile care recurg la serviciile acestor organisme sau laboratoare); colegiul C (gruparile si asociatiile de consumatori sau de utilizatori precum si de cumparatori publici) si colegiul D (administratia de stat).

3 Certificarea conformitatii in Marea Britanie

Sistemul englez de certificare prezinta urmatoarele caracteristici mai importante:

a)   la baza politicii guvernului privind calitatea produselor sta certificarea sistemului calitatii, care este strans legata de certificarea produselor;

b)  certificarea produselor se obtine dupa certificarea sistemului calitatii intreprinderii (folosindu-se in principal modulul 2 - ISO 9002) pe baza unor determinari de laborator efectuate asupra produsului in laboratoare acreditate;

c)   certificarea intreprinderilor este foarte apropiata de produs, verificandu-se in special capacitatea acestora de a realiza produsele respective;

d)  statul subventioneaza organismele abilitate pentru certificarea produselor destinate pietei publice.

In conditiile complexe ale pietei mondiale de azi, cererile producatorilor sunt in continua schimbare si Institutul Britanic de Standardizare (BSI) s-a orientat astfel incat necesitatile lor sa fie indeplinite. BSI a stabilit Certificarea Produselor ca directie distincta, cu scopul de a mari avantajul competitiv al Marii Britanii si de a proteja interesele consumatorilor.

BSI este detinatorul marcilor Kitemark si Safety-mark (marca de securitate), al caror aspect se observa in figura 6.8. Kitemark este o marca protejata folosita de BSI pentru a certifica faptul ca un produs este conform cu un standard britanic. Similar, Safety-mark certifica faptul ca un produs este conform cu standardele britanice specifice privind siguranta sau cu cerintele de siguranta ale standardelor britanice care acopera si alte caracteristici ale produsului.

Kitemark Safety-mark

Figura 6.8 Marci de certificare a conformitatii

cu standardele britanice

Aceste marci voluntare dovedesc ca produsul a fost incercat si a trecut cu succes de cerintele stringente de performanta. Marcile indica, de asemenea, faptul ca procesul de productie a fost evaluat pentru a se asigura consecventa acestuia. Ambele marci dau produselor o noua valoare si le separa de restul bunurilor existente pe piata.

In Marea Britanie se pot mentiona trei institutii care joaca un rol important in domeniul certificarii, respectiv acreditarii:

1) Asociatia Organismelor Britanice de Certificare (ABCB), care controleaza certificarea sistemelor calitatii, respectiv metodele de asigurare a conformitatii produselor, prin institutii specializate;

2) Consiliul National de acreditare pentru organismele de certificare (NACCB);

3) Sistemul National de Acreditare pentru laboratoarele de incercari si etalonari (NAMAS).

In celelalte tari ale pietei unice europene certificarea produselor ocupa pozitii intermediare, unele tari fiind mai apropiate de sistemul francez, altele de cel englez.

Se mai remarca faptul ca, in aceste tari, certificarea produselor este mai putin dezvoltata, organismele nationale de standardizare atesta numai conformitatea la standarde, iar in domeniile in care nu s-au luat initiative de catre agentii economici, certificarile sunt efectuate de institute specializate pe categorii de produse.