Analiza de situatie

Analiza de situatie

Analiza SWOT

Analiza SWOT constituie cea mai importanta tehnica manageriala utilizata
Pentru intelegerea pozitiei strategice a unei intreprinderi/organizatii. Analiza SWOT
incepe cu scrierea unei liste cu puncte curente: puncte de forta dar si puncte de
slabiciune, privind starea unei intreprinderi/organizatii.

1.1 Ce este analiza SWOT?

SWOT vine din limba engleza, de la acronimul cuvintelor Strenghts (puncte tari), Weaknesses (puncte slabe), Opportunities (oportunitati) si Threats (amenintari).

Analiza SWOT este de fapt o tehnica prin care se pot identifica punctele tari si slabe si se pot examina oportunitatile si amenintarile unui proiect, ale unei actiuni sau ale unei persoane si poate fi utilizata ca element de realizare a bilantului.

In general, exista doua moduri in care poate fi utilizata o analiza SWOT: in scopuri profesionale sau in scopuri personale. In scop personal, analiza SWOT poate fi utilizata pentru a monitoriza cariera unei persoane, notand abilitatile si problemele pe care aceasta le are. In context profesional, analiza SWOT poate fi utilizata pentru a masura profitabilitatea unei afaceri sau a unui proiect.

In poza de mai jos se poate vedea care este impartirea clasica a unei analize SWOT: in partea de sus sunt trecute in stanga punctele tari si in dreapta punctele slabe, iar in partea de jos sunt trecute oportunitatile in stanga si amenintarile in dreapta.

1.2. Strenghts - Punctele tari

Reprezinta punctele forte ale organizatiei, deci capacitatile, resursele si avantajele pe care ea le poseda, competentele distinctive ale personalului managerial. Punctele forte ale organizatiei definesc valorile pozitive si conditionarile interne care pot constitui surse pentru succesul organizatiei in atingerea obiectivului managerial.

Aici trebuie trecute punctele tari, adica aspectele pozitive interioare ale proiectului sau persoanei respective. Pentru a identifica punctele tari din analiza SWOT trebuie gasit raspunsul la urmatoarele intrebari:

Care sunt avantajele proiectului respectiv? Care sunt abilitatile persoanei respective?

Ce este mai bine realizat la proiectul respectiv decat in cazul concurentei? Ce face persoana respectiva mai bine decat ceilalti?

Ce considera cei din jur ca fiind punctele tari ale proiectului/persoanei respective?

1.3. Weaknesses - Punctele slabe

La puncte slabe se trec aspectele negative interioare ale proiectului sau persoanei respective, puncte slabe care pot fi astfel corectate, odata ce sunt identificate. Intrebari ajutatoare pentru identificarea punctelor slabe din analiza SWOT sunt urmatoarele:

Ce ar putea fi imbunatatit la proiectul/abilitatile persoanei respective?

Ce considera cei din jur ca fiind punctele slabe ale proiectului/persoanei respective?

Ce ar trebui evitat, din experienta trecuta?

Punctele de slabiciune ale organizatiei reprezinta ariile sale de vulnerabilitate, zonele cu resurse sarace si alte „valori negative” sau ‚conditionari negative’. Punctele de slabiciune’ ale organizatiei reprezinta conditionari interne ce sunt contrariul valorilor propriu-zise.

1. Opportunities - Oportunitati

Aici se trec conjuncturile exterioare pozitive pentru proiect sau cariera. Astfel de oportunitati pot fi considerate schimbarile tehnologice, politice, sociale si chiar cele economice. Intrebari pentru a identifica astfel de oportunitati pentru proiectul sau cariera ta sunt urmatoarele:

Care sunt conditiile favorabile dezvoltarii proiectului/persoanei existente acum pe piata?

Care este avantajul concurential al proiectului/persoanei?

Oportunitatile sau caile pe care pot fi avansate interesele organizatiei respective, cai pe care pot fi exploatate liniile sale de forta si eliminat balastul punctelor vulnerabile, reprezinta valori pozitive si conditionari externe.

1.5. Threats – Amenintari

La amenintari se trec conjuncturile externe negative pentru proiect sau cariera. Pentru a identifica aceste amenintari, se cauta raspunsul pentru urmatoarele intrebari:

Care sunt obstacolele existente in calea proiectului/carierei respective?

Care sunt schimbarile globale care pot afecta evolutia proiectului/persoanei?

In ce mod afecteaza negativ activitatea competitionala?

Adica, amenintarile la adresa intereselor cresterii organizatiei respective, aspecte negative ce apar din supraexploatarea resurselor sale, ori limitarile care se impun organizatiei din partea unui mediu extern aflat in schimbare. Amenintarile reprezinta „valori” negative si conditionari externe aflate dincolo de campul de actiune manageriala; ele pot fi atat riscuri tranzitorii, cat si permanente. Amenintarea (sau ‘riscul’) este o proiectie a ‘raului viitor’.

Aplicatie – Analiza SWOT

POS MEDIU Programul Operational Sectorial de Mediu

Un exemplu de evaluare a principalelor aspecte de mediu in vederea identificarii punctelor tari si a punctelor slabe, respectiv a oportunitatilor si a amenintarilor, ca baza pentru formularea obiectivelor si axelor prioritare ale Programului Operational Sectorial Mediu.

In acelasi timp, luand in considerare faptul ca, capacitatea institutionala pentru gestionarea programelor de post – aderare este o conditie esentiala pentru o buna capacitate de absorbtie si implicit pentru atingerea standardelor de mediu cerute, analiza include identificarea punctelor tari si a punctelor slabe in sistemul de implementare.

PUNCTE TARI/PUNCTE SLABE

Considerente generale

Legislatia de mediu armonizata aproape in totalitate cu legislatia Uniunii Europene; strategii si planuri de implementare a Diectivelor relevante pe fiecare sector de mediu;

Existenta structurilor institutionale de baza pentru protectia mediului (pentru monitorizarea conformarii cu acquis-ul comunitar, pentru implementarea programelor de dezvoltare, pentru managementul integrat al resurselor de apa pe bazine hidrografice);

Experienta dobandita de catre cei 35 beneficiari ISPA in municipalitatile mari va fi folosita in implementarea proiectelor din regiuni pe fondurile Structurale si Fondul de Coeziune;

Cresterea constientizarii la nivelul decizional pentru nevoia de aplicare a politicilor de protectie a mediului si a planurilor de actiune;

Nivelul relativ scazut al investitiilor, dupa 1990, in toate sectoarele de mediu comparativ cu necesarul de investitii pentru conformarea cu standardele europene;

Lipsa comunicarii intersectoriale si a coordonarii pentru managementul resurselor naturale si al mediului.

Capacitatea limitata a beneficiarilor finali/autoritatilor locale de a elabora propuneri de proiect viabile;

Sectorul de apa

Existenta unei politici nationale pentru intarirea capacitatii programului in sectorul de apa; au fost parcurse etape pentru reorganizarea serviciilor de apa in termeni de eficienta;

Experienta castigata de catre operatorii de apa/autoritatile locale in dezvoltarea proiectelor de investitii finantate din PHARE, ISPA, SAPARD sau din alte surse internationale;

Insuficienta retelelor de tratare a apei/apei uzate si retelelor de canalizare in comparatie cu tarile UE;

Accesul limitat al populatiei la sistemele centralizate de apa si apa uzata comparativ cu tarile UE; calitatea scazuta in multe zone a apei potabile furnizate populatiei;

Existenta unui numar mare de municipalitati fara companii de apa performante;

Facilitati neadecvate pentru tratarea namolului;

Structuri ineficiente de gestionare a serviciilor de apa, in special in orasele mici;

Pagube importante cauzate de inundatiile din primavara;

Managementul deseurilor

Planul National de Gestionare a Deseurilor si Planurile Regionale de Gestionare a Deseurilor in vigoare;

Experienta dobandita de catre autoritatile locale in dezvoltarea proiectelor de investitii finantate prin PHARE si ISPA;

Existenta unui numar mare de situri poluate istoric cauzate de activitati economice intensive din trecut si depozitarea in spatii necorespunzatoare a deseurilor;

Infrastructura precara pentru colectarea, transportul si eliminarea deseurilor;

Slaba constientizare a populatiei si a agentilor economici privind gestionarea adecvata a deseurilor;

Proportia ridicata a cantitatii de deseuri care se produce si se depoziteaza; nivel redus al colectarii selective a deseurilor; insuficienta dezvoltare a pietei de reciclare si valorificare a deseurilor;

Scaderea calitatii solului cauzata de diferite tipuri de poluare

Protectia calitatii aerului

Implementarea Strategiei Nationale pentru Protectia Atmosferei; Masuri luate in conformitate cu Legea Nr. 271/2003 – Conventia de la Geneva asupra poluarii transfrontaliere a aerului;

Delimitarea aglomerarilor si a zonelor pentru managementul si evaluarea calitatii aerului;

Poluarea puternica a aerului cauzata de instalatiile mari de ardere;

Document online: Problematica generala a violentei in familie - tipuri si forme de manifestare a violentei in familie Referat: Rolul familiei in integrarea copilului in societate

Consum ridicat de resurse primare (in special combustibili fosili) si emisii specifice ridicate de NOx si SO2, provenite in special de la instalatiile mari de ardere;

Protectia Naturii si Conservarea Biodiversitatii

Varietatea si bogatia biodiversitatii in Romania, resurse naturale importante;

Ariile protejate din Romania sunt identificate;

Slaba constientizare a populatiei si a agentilor economici privind managementul ariilor protejate;

Existenta anumitor lipsuri in reteaua nationala de arii protejate; resurse financiare si umane scazute pentru managementul ariilor protejate si a speciilor si habitatelor de interes comunitar;

Numarul limitat al planurilor de management pentru ariile protejate;

Pagubele majore generate de eroziunea costiera;

Sistemul de implementare a proiectelor co-finantate de catre UE

Descentralizarea in gestionarea programelor post-aderare, de la nivel central la nivel regional;

Lipsa de experienta a personalului nou angajat in gestionarea proiectelor in cadrul structurilor de implementare;

Responsabilitati si proceduri clar stabilite pentru autoritatile implicate in gestionarea programelor post-aderare;

Experienta dobandita de catre personalul AM si OI din instrumentele de preaderare privind elaborarea de proiecte, EIM, monitorizarea etc.

Lipsa de experienta a unor beneficiari in domeniul licitatiilor si al contractarii, in special in contextul noii legislatii in domeniu;

OPORTUNITATI / AMENINTARI

• Utilizarea fondurilor UE ca o contributie importanta pentru imbunatatirea standardelor de mediu in Romania;

• Asistenta tehnica disponibila pentru pregatirea unui portofoliu consistent de proiecte in vederea finantarii prin POS (cu suport PHARE, ISPA si bugetul de stat);

• Dezvoltarea unor planuri de investitii pe termen lung in conditiile dezvoltarii durabile;

• Adoptarea abordarii „productie mai curata” ce duce la cresterea eficientei utilizarii resurselor si a energiei, inclusiv implementarea principiului „Cele mai bune tehnici disponibile” (BAT);

Dezvoltarile strategice substantiale (regionalizarea) legate de imbunatatirea serviciilor publice si dezvoltarea durabila. Oportunitatile pentru investitii private si comert; Dezvoltarea unei piete viabile de reciclare a deseurilor/materiei prime rezultate din procesarea deseurilor; Introducerea surselor regenerabile de energie; Dezvoltarea de Parteneriate Public-Private; Dezvoltarea potentialului turistic; Dezvoltarea turismului ecologic. Oportunitatile de training pentru AM/OI/Beneficiari din proiectele de asistenta tehnica pe PHARE si ISPA;

Cresterea rolului beneficiarului in implementarea proiectului (“proprietatea” asupra proiectului la nivel local)

Dificultati in sustinerea costurilor de investitie a proiectelor in domeniul infrastructurii de mediu, in special de catre comunitatile mici si medii; Dificultati de natura organizatorica, politica si financiara, determinate de procesul de regionalizare; Costuri ridicate pentru conformarea cu standardele europene privind schimbul de tehnologii si folosirea BAT pentru IMA; Presiunea crescuta asupra biodiversitatii si calitatii aerului in corelare cu cresterea economica; Ineficienta investitiilor pe termen scurt si mediu pentru reducerea riscurilor de dezastre naturale care pot provoca pagube materiale si umane importante; Cooperarea diverselor institutii-organisme implicate in managementul FSC; Disponibilitatea terenurilor pentru dezvoltarea infrastructurii de mediu;

Cresterea exploatarilor, vanatorii, turismului si constructiilor ilegale in ariile protejate; Utilizarea neadecvata a fondurilor UE, fara luarea in considerare a posibilelor efecte asupra mediului si biodiversitatii, de exemplu pentru dezvoltarea infrastructurii care conduce la fragmentarea habitatelor. Neconformarea cu cerintele Directivelor UE pentru sectorul de apa in cazul unei absorbtii scazute a fondurilor europene cauzate de procesul complex de pregatire si gestionare a proiectelor, precum si a co-finantarii costisitoare;

Intarzierea derularii proiectelor cauzate de aprobarea tarzie a POS Mediu, urmata de infiintarea tarzie a Comitetului de Monitorizare si aprobarea criteriilor de selectie;

Intarzierile in aprobarea proiectelor majore;

Dificultatile ce apar in finantarea proiectelor generatoare de venituri;

Dezangajarea fondurilor.

Concluzii
Programarea interventiilor Politicii de Coeziune UE pentru 2007 – 2013 trebuie realizata prin respectarea Liniilor Strategice Directoare, ce contin un angajament puternic la Agenda Reactualizata Lisabona, cat si la Strategia de la Gothenburg (Strategia UE pentru Dezvoltare Durabila). Situatia generala a mediului din Romania este caracterizata prin deficiente in infrastructura de mediu, in particular in domeniul epurarii apei uzate in mediul urban, alimentarii cu apa, gestionarii deseurilor solide, prevenirii inundatiilor si incalzirii urbane. Pe langa angajamentele asumate pe parcursul procesului de negociere, Romania trebuie sa se alinieze cu Cerintele Pietei Unice.

In acest sens, pentru a asigura atractivitatea sociala si economica a oraselor, ca o conditie prealabila in lansarea cresterii economice si a locurilor de munca, Romania, ca nou Stat Membru al UE, trebuie sa detina o infrastructura moderna si sa furnizeze servicii de interes general de calitate, pentru toti cetatenii, la preturi acceptabile, imbunatatind astfel calitatea vietii. Serviciile publice sunt un factor important in cresterea si crearea locurilor de munca si, in acest sens, un element important in atingerea obiectivelor de la Lisabona. De asemenea, o masura prealabila pentru cresterea economica si a locurilor de munca consta in asigurarea infrastructurii necesare dezvoltarii afacerilor. Investitiile in infrastrucura, in special in noile State Membre, vor incuraja cresterea si vor conduce si mai mult la convergenta dintre regiuni, in termeni economici, sociali si de mediu. In concluzie, dezvoltarea infrastructurii de mediu si de apa printr-o abordare regionala este considerata un element cheie in implementarea strategiilor nationale si regionale.

In acest context, de multe ori, elementele recurente sunt necesitatea pentru cooperarea regionala, implementarea adecvata a legislatiei nationale aliniate la acquis-ul UE, coordonarea diferitelor actiuni ale planurilor regionale si a problemelor in implementarea si constructia capacitatii administrative. Luand in considerare rolul cheie detinut de infrastructura de mediu in atingerea obiectivelor de la Lisabona, Romania trebuie sa se adreseze necesitatilor semnificative de investitii in infrastructura. O infrastructura moderna si eficienta va contribui la imbunatatirea calitatii vietii populatiei in tara, precum si la cresterea posibilitatilor de investitie. Capacitatea Romaniei de a furniza infrastructura si servicii eficiente in domeniul protectiei mediului, atat la nivel national, cat si la nivel local, este un factor important in dezvoltarea sectorului privat.

Investitiile de mediu conduc la dezvoltarea durabila in domeniul industrial si comercial. Infrastructura locala de mediu si serviciile de inalta calitate sporesc calitatea vietii cetatenilor. Investitiile in infrastructura de mediu sunt puternic conectate cu cresterea economica durabila si cu crearea de noi locuri de munca. Acestea contribuie la promovarea convergentei si la cresterea competitivitatii regiunilor. In acest sens, si totodata pentru conformarea cu acquis-ul UE, in conformitate cu perioadele de tranzitie negociate in Capitolul 22, modernizarea infrastructurii de mediu reprezinta o cerinta importanta.

Prin urmare, dezvoltarea infrastructurii de mediu si de apa intr-o abordare regionala este considerata un element cheie in elaborarea strategiilor nationale si regionale. In acest context, elemente recurente au fost adresate din timp de catre autoritatile relevante. Acestea includ nevoia de cooperare regionala, implementarea adecvata a legislatiei nationale aliniate la acquis-ul UE, participarea publicului, coordonarea diferitelor actiuni a planurilor regionale si probleme legate de implementarea si construirea capacitatii administrative.

Pregatirea pentru utilizarea transparenta si eficienta a FSC, experienta dobandita din fondurile de pre-aderare include: ghiduri clare pentru FSC cu reguli stricte si in conformitate cu domeniile de acces la informatie, transparenta si participare a publicului; pregatirea timpurie a proiectelor si adresarea problemelor cheie in pregatirea proiectelor, cum ar fi EIM, achizitia de teren, structura de finantare, reorganizarea institutionala etc; asigurarea apartenentei locale si sprijinul pentru proiecte; ghiduri si reguli clare de achizitie publica; necesitatea unei coordonari adecvate a diferitelor tipuri de institutii cu rol de control, audit etc.; necesitatea reducerii birocratiei si asigurarea unui sistem mai flexibil, a unui mecanism descentralizat, cu roluri si responsabilitati clare ale actionarilor, concomitent cu pastrarea unei expertize potrivite la fiecare nivel de competenta; nevoia consultarii tuturor partenerilor relevanti pe parcursul intregului proces de programare, planificare si implementare; nevoia unei politici de personal adecvate pentru a asigura stabilitatea.

Analiza situatiei curente, prezentata mai sus, confirma ca POS Mediu poate avea un impact semnificativ in imbunatatirea calitatii vietii si a mediului in Romania. Urmatorul capitol subliniaza modul in care acest potential poate fi folosit in stabilirea obiectivelor specifice si a tintelor in domeniul mediului si indica prioritatile strategice si domeniile de interventie pentru indeplinirea respectivelor obiective.

Posibilitati de cuantificare

Astazi, aproape totul se desfasoara sub sigla dezvoltarii durabile: societatea se dezvolta prin aplicarea dezvoltarii durabile; invatamantul trebuie sa devina durabil; industria sau agricultura se dezvolta durabil; cercetarea trebuie sa sustina dezvoltarea durabila; resursele de apa se vor utiliza durabil etc.  Si totusi, se intelege, oare, conceptul in complexitatea si profunzimea lui?

Sigur, definitia devenita clasica - “model de dezvoltare a societatii umane care asigura bunastarea generatiilor de astazi, fara a compromite sansele similare pentru generatiile viitoare” - este generoasa, emotionala, poate motiva, dar este foarte generala. Astfel ca se pune intrebarea: cum stabilim daca o activitate, o tara se dezvolta sau actioneaza pe directia dezvoltarii durabile?

Se apreciaza ca etapa in care s-a ajuns impune o depasire a declaratiilor de bune intentii si afirmatii generale. Este necesara fundamentarea conceptului, in sensul cuantificarii, dimensionarii, masurarii. Nici un progres nu se poate constata, in mod obiectiv, fara a apela si la abordari sau aprecieri privind evolutia cantitativa.

Legat de necesitatea de a masura, sunt bine cunoscute cuvintele lordului Kelvin, care afirma: “Cand poti masura despre ce vorbesti si sa-l exprimi in cifre inseamna ca stii ceva despre acesta, dar daca nu poti sa-l exprimi in cifre, cunostintele tale sunt insuficiente si nesatisfacatoare”.

Aceste cuvinte corespund tendintei manifestate din cele mai vechi timpuri a omului, care a dorit sa masoare, sa determine, sa cuantifice realitatile lumii inconjuratoare si a fenomenelor cu care se confrunta.

Dorinta de a masura distantele sau suprafetele, necesitatea de a determina curgerea timpului, stabilirea vitezelor sau a greutatii corpurilor au insotit si se poate spune ca au determinat chiar evolutia societatii umane.

In epoca moderna, toti acesti parametri, toate aceste marimi, dimensiuni sau caracteristici pot fi asimilate cu notiunea de indicatori. Indicatorii pot avea un rol determinant in orientarea hotararilor factorilor de decizie dintr-un domeniu sau altul si in evolutia cunoasterii sau a societatii in ansamblu. Acesti indicatori de fapt transfera sau cuantifica cunostintele din sfera stiintelor tehnice, sociale sau umaniste in unitati informationale, care pot fi supuse unui proces de prelucrare simpla, statistica sau decizionala. Astfel, se pot realiza masuratori si calibrari ale unor stadii si progrese in diferite domenii, chiar si in zone unde dimensiunile fizice nu sunt evidente.

In ceea ce priveste masurarea/cuantificarea dezvoltarii durabile, aceasta presupune stabilirea, alegerea unor indicatori care sa caracterizeze dezvoltarea durabila, metode sau procedee de masurare, precizarea intervalului de valori care poate caracteriza fiecare indicator, intocmirea unor scari, clasificari etc.

Intr-o scurta istorie a acestor incercari, se poate spune ca, in fazele initiale, a existat o tendinta de dezvoltare pe orizontala in elaborarea indicatorilor, constand din identificarea mai multor indicatori, din numeroase domenii si sectoare de activitate, care sa exprime dezvoltarea durabila sectoriala sau globala. Orientarea in continuare pe aceeasi directie risca sa devina mai putin utila, in special pentru o viziune integrata. Se constata o evolutie pe directia “filtrarii” indicatorilor, pentru retinerea acelora semnificativi, pentru agregarea pe verticala si finalizare printr-un unic indicator (cazul ideal) sau a unui set minim care sa reflecte nivelul dezvoltarii durabile.

Cu toate ca se vorbeste mult despre dezvoltarea durabila, in Romania se actioneaza prea putin pe directia cuantificarii acestui concept si elaborarii unui model specific tarii noastre. Sunt bine cunoscute eforturile facute de Institutul Roman de Statistica de identificare a unor indicatori, pentru fundamentarea lor, pentru colectarea de date si informatii. Este necesar a face eforturi suplimentare.

Au fost derulate, pana in prezent, numeroase cercetari pe plan international pe directiile mai sus mentionate. Tari, organizatii internationale (ONU, PNUD, OECD), organizatii neguvernamentale au propus si promovat o serie de indicatori, metode si proceduri care sa cuantifice dezvoltarea durabila, ca un concept general sau a unor componente ale acestuia.

Indexul GINI

Coeficientul sau indexul GINI este o masura a inegalitatii de dezvoltare, elaborat de statisticianul Corrado Gini si publicat in lucrarea sa din 1912, intitulata Variabilita e mutabilita. In general, indexul este folosit pentru a masura inegalitatea veniturilor, dar poate fi folosit, de asemenea, pentru a masura orice forma de distributie neregulata. Coeficientul sau indexul GINI este un numar intre 0 si 1, unde 0 corespunde unei perfecte egalitati (acolo unde toti au un acelasi venit) si 1 corespunde unei perfecte inegalitati (acolo unde o persoana are tot venitul, iar toti ceilalti au venitul zero). Indexul GINI reprezinta coeficientul GINI exprimat sub forma procentuala si este egal cu coeficientul GINI multiplicat cu 100.

Daca coeficientul GINI este, in cele mai multe cazuri, folosit pentru a masura inegalitatea veniturilor, este posibil, de asemenea, a masura si inegalitatea bogatiei. Aceasta utilizare necesita totusi ca nimeni sa nu aiba o bogatie neta negativa.

Avantaje ale coeficientului GINI ca o masura a inegalitatii se refera la faptul ca el masoara inegalitatea, nu masoara venitul mediu sau o alta variabila care este nereprezentativa pentru majoritatea populatiei, ca, de exemplu, PIB (Produsul Intern Brut), si poate fi utilizat pentru a compara distributia venitului pentru diferite sectoare ale populatiei, ca si pentru diferite tari, de exemplu, coeficientul GINI pentru zone urbane difera de zonele rurale.

Dezavantaje ale coeficientului GINI ca o masura a inegalitatii se refera la aceea ca, intotdeauna, compararea distributiei veniturilor dintre tari poate fi dificila, deoarece sistemul de beneficii poate fi diferit in diferite tari. De exemplu, unele tari dau beneficiile sub forma de bani, altele le dau in tichete de alimente, care pot sau nu pot fi calculate ca venit si astfel nu sunt luate in considerare in coeficientul GINI. Se stie de la toti statisticienii: la colectarea datelor veniturilor initiale, vor fi intotdeauna erori sistematice si intamplatoare. Daca datele sunt mai putin precise, atunci coeficientul GINI are mai putin sens. De asemenea, tarile pot masura statistic diferit, astfel ca nu este intotdeauna posibil sa compari statisticile diferitelor tari.

Coeficientul GINI al veniturilor in diferite tari

Coeficientul GINI al veniturilor pentru Statele Unite la diferite momente, in conformitate cu Biroul US de Recensamant, este: in 1970 - 0,394; 1980 - 0,403; 1990 - 0,428.

In anul 2004 in diferite tari coeficientul GINI a fost: Danemarca - 0,247; Japonia - 0,249; Germania - 0,250; Franta - 0,327; Marea Britanie - 0,360; Italia- 0,360; SUA - 0,408; Rusia - 0,456; Mexic - 0,546.

Este interesant de remarcat ca, in timp ce tarile dezvoltate din Europa au coeficientul GINI intre 0,24 si 0,36, SUA il au in jur de 0,4 cateva decade la rand.

Indicatori pentru asezari urbane

In cadrul Conferintei ONU privind Habitatul (1996) au fost recomandati si analizati peste 100 de indicatori specifici acestei problematici, indicatori care sa exprime dintr-un anumit punct de vedere dezvoltarea durabila a localitatilor.

Indicatorii au fost clasificati pe urmatoarele mari obiective: date de baza; indicatori urbani; indicatori ai locuintei, organizati pe 7 module, reprezentand 28 de sectoare de activitate ale realitatilor socio-economice ale localitatilor, legate indeosebi de locuinte, nivelul serviciilor publice si aspecte socio-administrative.

Analiza listei celor peste 100 de indicatori vizand caracterizarea starii si perspectiva dezvoltarii asezarilor umane permite precizarea mai multor consideratii:

-  mai intai, trebuie apreciat efortul de a incerca o cuantificare a elementelor specifice caracterizarii asezarilor umane, efort concretizat la nivelul anului 1996, cand astfel de incercari pentru alte domenii erau in stadiu initial;

- Apoi a fost scoasa in evidenta necesitatea gruparii unor astfel de indicatori pe principalele componente ale vietii socio-economice la nivelul localitatilor: administrativ, financiar, social, nivel de trai etc. Experienta va fi preluata mai tarziu, in cazul elaborarii indicatorilor dezvoltarii umane si apoi ai dezvoltarii durabile.

Indexul ONU pentru dezvoltare umana

HDI (Human Development Index) masoara saracia, stiinta de carte, educatia, speranta de viata si alti factori. Este un mod standard de masurare a bunastarii, in special a bunastarii copiilor. Acest index a fost elaborat in 1990 de economistul pakistanez Mahbub ul Haq si a fost utilizat incepand din anul 1993 de Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare in rapoartele sale anuale.

HDI masoara realizarile medii in tari pe trei dimensiuni ale dezvoltarii umane: o viata lunga si sanatoasa, masurata ca speranta de viata la nastere; cunostinte, masurate de rata stiintei de carte a adultilor (2/3 ca pondere) si o combinatie de rata de inscriere in scoala primara, secundara si tertiara (1/3 ca pondere); un standard decent de viata, masurat prin PIB pe locuitor (Purchasing Power Standard USD), in corelatie cu alti indicatori.

In fiecare an, tarile sunt clasificate corespunzator acestor masuratori. Cele care au o pozitie superioara in lista se lauda adesea cu aceasta, ca o metoda de atragere a emigrantilor talentati (economic, capital individual) sau de descurajare a potentialilor emigranti de a pleca.

HDI este considerat ca un excelent mod de masurare a dezvoltarii, daca ambii indicatori, economici si sociali, sunt acoperiti.

Indicatori ai OECD pentru mediu

In politica OECD se subliniaza ca indicatorii de mediu sunt factori esentiali in aprecierea progresului de mediu, de evaluare a politicii de sustinere si informare a populatiei, pe aceasta problematica, din ce in ce mai importanta la acest inceput de nou secol si mileniu. Incepand din 1990, acesti indicatori au devenit relevanti si semnificativi in multe tari, precum si in forurile internationale. Din 2001, pentru a creste eficienta evaluarilor si pentru o mai buna informare a populatiei, OECD a redus numarul de indicatori de mediu la asa-numitii “indicatori principali”, prin selectarea celor semnificativi. In acest sens, OECD a dus o activitate de pionierat pentru dezvoltarea internationala a indicatorilor de mediu si a sustinut tarile in efortul lor in acest domeniu.

Selectarea indicatorilor principali s-a facut pe baza: relevantei fata de politica de mediu; aspectelor semnificative ale poluarii; problematicii resurselor naturale; reprezentativitatii analitice; capacitatii de a fi masurati sau cuantificati.

Este de subliniat ca programul OECD privind indicatorii de mediu, initiat in 1989, contribuie la trei mari obiective: masurarea progreselor privind mediul si a performantelor privind conservarea si protectia acestuia in tarile membre; monitorizarea si promovarea unei politici integratoare si, in particular, asigurarea ca preocuparile de mediu sunt luate in considerare atunci cand se formuleaza si se implementeaza politici pentru diferite sectoare, ca, de exemplu, transport, energie, agricultura; asigurarea unei integrari similare a preocuparilor de mediu in politicile economice.

Indicatori ONU - PNUD ai dezvoltarii durabile

Conceptul de dezvoltare durabila a societatii umane a fost oficializat la nivelul Organizatiei Natiunilor Unite in 1992 la Congresul Mondial de la Rio de Janeiro “Mediul si Dezvoltarea”. In unul din cele mai importante documente ale Congresului amintit, Agenda 21, se stipuleaza necesitatea ca toate tarile sau organizatiile neguvernamentale, ca si omenirea in general, sa fie preocupate de elaborarea si identificarea de indicatori ai dezvoltarii durabile care pot asigura o fundamentare solida a deciziilor la toate nivelurile, pentru evolutia socio-economica si de ansamblu a tarii respective si care sa cuantifice si sa reflecte evolutia tarii respective pe directia dezvoltarii durabile. De asemenea, in respectivul document, avand in vedere specificul tarilor din structura ONU, se avanseaza ideea ca astfel de indicatori sa fie elaborati la nivel national, regional si global.

Matricea ecologica a Romaniei

Marile schimbari care au avut si au loc in tehnologie si in modurile de productie au determinat o deteriorare profunda a relatiei dintre societatea umana si ecosistemele naturale. In perioda de la inceputurile dezvoltarii, populatiile umane isi procurau hrana si alte resurse prin vanatoare, pescuit si culegerea fructelor si radacinilor. Disponibilitatea si distributia acestor resurse fundamentale le limitau insa abundenta si raspandirea; vanatorii-culegatori erau verigi componente ale lanturilor trofice naturale.

Odata cu dezvoltarea agriculturii, care a permis formarea aglomerarilor umane in zone cu productivitate ridicata (soluri fertile si precipitatii abundente), s-a redus si dependenta omului fata de stocurile naturale de plante si animale. “Independenta” fata de aceste resurse naturale primare a crescut pe masura ce s-au dezvoltat sistemele de irigatii si de completare a stocurilor de nutrienti din sol. A urmat apoi implementarea tehnologiilor de conservare a rezervelor de hrana, ceea ce a permis extinderea zonelor locuite si situarea acestora la o departare tot mai mare de terenurile agricole.

Astfel, s-a redus (aparent!) tot mai mult interdependenta dintre sistemele ecologice si sistemul socio-economic, ceea ce a determinat necesitatea planificarii utilizarii resurselor naturale pe baze ecologice.

Subliniem caracterul relativ al acestei modificari: sistemele socio-economice pot fi analizate sectorial, se poate planifica dezvoltarea acestora, dar, in orice conjunctura, ele sunt sisteme componente ale marilor complexe de sisteme ecologice.

Procesele ecologice se desfasoara la diferite scari de timp, ecosistemele suferind diverse modificari. Procesele metabolice se deruleaza intr-un timp foarte scurt, de la cateva secunde la cateva minute; descompunerea materiei organice are loc in intervale de la cateva ore la cateva zeci de ani, iar pentru formarea solului sunt necesare zeci si chiar sute de ani. In plus, ecosistemele prezinta schimbari de la un sezon la altul si de la un an la altul, ca urmare a variatiilor climatice, iar pe termen lung au loc modificari de tip succesional.

Activitatile umane care duc la alterarea componentei comunitatilor sau modifica circuitele biogeochimice pot deturna sensul succesiunii ecologice, cu efecte pentru urmatoarele decade sau chiar secole.

Aceasta concluzie are implicatii importante pentru modul de folosinta a terenurilor.

In primul rand, trebuie tinut seama de faptul ca structura si functiile unui sistem ecologic reprezinta si consecintele evenimentelor istorice si conditiilor caracteristice deceniilor si secolelor anterioare. Astfel, speciile unui ecosistem sau caracteristicile solului pot reflecta conditiile in care avea loc in trecut exploatarea terenului. Intelegerea naturii unui ecosistem este conditionata de obtinerea de informatii cu caracter istoric (raspunsurile acestuia fata de modificarile in folosinta terenului); pe de alta parte, posibilitatile viitoare de exploatare ar putea fi limitate din cauza modului curent de folosinta a terenului.

In al doilea rand, efectele activitatii umane se manifesta in totalitate abia dupa o perioada de cativa ani, aceasta “intarziere” fiind urmarea scurgerii timpului necesar pentru propagarea efectului de la o componenta la alta a sistemului ecologic. De exemplu, modificarea intrarilor de nutrienti afecteaza cresterea plantelor si componenta in specii; la niveluri trofice superioare ori in privinta rezervelor de nutrienti si a materiei organice din sol, aceste efecte se manifesta mult mai lent.

In al treilea rand, o anumita modalitate de folosinta a terenurilor va influenta timp de decenii sau chiar secole gospodarirea acestora. Chiar dupa ce un anumit tip de management a fost abandonat, modelul impus va persista peste ani: taierile in sistem extensiv de pe un teritoriu impadurit vor determina ca, la scara complexului de ecosisteme (landscape), anumite procese sa continue mult timp dupa ce extragerea de lemn a fost oprita. La fel se intampla in cazul constructiei de sosele sau in cazul actiunilor prin care sunt controlate focul ori inundatiile: efectele au o latenta indelungata. Revenirea rapida la conditiile initiale nu este posibila si nici nu trebuie sa speram ca va avea loc vreodata.

La o scara mare de timp, au loc perturbari periodice (cu o frecventa foarte mica, de pilda, o data la cateva zeci sau chiar la 100 de ani), care nu pot fi observate sau cuantificate decat pe parcursul mai multor generatii.

Avand in vedere ca dezvoltarea ecologiei in sensul abordarii scarilor spatio-temporale este destul de recenta, este normal ca multe dintre consideratiile privind comportamentul sistemelor ecologice sa fie teoretice. Exista putine date si informatii vechi, credibile si verificabile, pe baza carora sa putem aprecia felul in care a avut loc schimbarea unui sistem ecologic pe o perioada lunga de timp.

Astfel, prognozele pe termen lung privind variatiile si modificarile in structura si functiile ecosistemelor sunt foarte greu de realizat.

Viata noastra a devenit dependenta de progresul tehnologic. Am devenit consumatori eficienti ai resurselor, dar am crescut sensibil presiunea asupra sistemelor ecologice, sisteme-suport ale vietii. De fapt, ceea ce obtinem zi de zi este scaderea calitatii vietii.

Matricea ecologica

Mentinerea in stare optima, productiva, a terenurilor cultivate, dezvoltarea fermelor de animale si intretinerea zonelor urbane si rurale, ca si a sistemelor de cai ferate si a celor rutiere constituie obiective strategice ale oricarei guvernari.

Analizand modul de folosire a suprafetei Romaniei, ies la iveala si zonele naturale, mai mult sau mai putin afectate de sistemul socio-economic. Acestea reprezinta “refugiile” celor mai multe specii salbatice de plante si animale, care, la sfarsitul ultimei perioade glaciare, au alcatuit flora si fauna Romaniei. Romania apare astfel ca un fel de matrice formata din zone (ecosisteme) naturale, in ochiurile careia sunt localizate zone (ecosisteme) antropizate.

Patrimoniul natural sau capitalul natural al Romaniei s-a constituit ca urmare a evolutiei conditiilor climatice, geomorfologice si geologice si a dispersiei speciilor de plante si animale in postglaciar. Acest patrimoniu cuprinde:

- Specii salbatice de plante si animale;

- Soiuri ale plantelor de cultura si rasele animalelor domestice;

- Ecosisteme naturale si seminaturale (paduri, pajisti cu diferite functii - pasuni, fanete - zone umede, ape curgatoare, pesteri, ape subterane, Marea Neagra);

- Ecosisteme antropizate: terenuri agricole, ferme, pepiniere.

In privinta modului de gestionare, patrimoniul natural se diferentiaza astfel:

- Terenuri mentinute in regim natural: reteaua nationala de arii protejate;

- Terenuri aflate in regim seminatural: paduri exploatate, pajisti de tip pasune sau faneata, luciu de apa folosit pentru pescuit;

- Terenuri aflate in regim artificial: suprafetele agricole lucrate permanent.

62% din teritoriul tarii are caracter agricol, dar, din acest procent, mai mult de un sfert este alcatuit din pajisti si fanete montane naturale. Totodata, pasunile amenajate, luncile folosite pentru animale si terenurile degradate care evolueaza in regim natural “scad” la aproximativ 30% suprafata arabila, deci cea care este controlata si dirijata de om.

Padurile ocupa aproape 27% din teritoriu: 67% in zonele montane, 25% la deal si 8% la campie (Giurgiu, 1995). Cele mai multe sunt ecosisteme aflate in regim de exploatare, conform legislatiei in vigoare, care prevede si masuri de conservare si refacere. 35% din suprafetele impadurite reprezinta plantatii.

Din stepele si mlastinile de odinioara au ramas cel mult 10%, ceea ce reprezinta un procent foarte mic din suprafata tarii.

Astfel, “matricea” naturala a Romaniei cuprinde multe ecosisteme degradate, ceea ce influenteaza negativ diversitatea speciilor de plante si animale autohtone.

Cuantificarea diversitatii speciilor salbatice de plante si animale a fost obtinuta pe baza unor date calitative, de tipul prezenta/absenta, datele cantitative fiind foarte sarace. Orice specie este formata, in teritoriul ei de raspandire (areal), de un numar oarecare de multimi de indivizi, numite populatii. Estimarea nivelului numeric al populatiilor este o actiune foarte dificila, mai ales in cazul speciilor de nevertebrate (multi indivizi, de dimensiuni mici, greu de observat).

Exista date cantitative in privinta speciilor de vanat sau in privinta unor specii rare, ale caror populatii au un numar mic de indivizi. De exemplu, avem in Romania, in acest moment, 3.000 de lupi, 1.800-2.000 de rasi, 5.600 de ursi si numai cateva exemplare dintr-o specie foarte rara de pesti, Romanichthys valsanicola, izolate intr-o mica portiune a raului Valsan.

Desigur, avem totusi o imagine a acestor resurse naturale regenerabile, a caror valoare trebuie inteleasa atat din punct de vedere ecologic, cat si economic. Cateva specii de arbori (conifere - molidul, bradul - si foioase - mai ales fagul) constituie o resursa de tip extractiv, pretul acesteia fiind stabilit de piata lemnului. Speciile de vanat si pescuit fac parte din aceasta categorie, pretul exemplarelor fiind determinat de taxele de vanatoare si pescuit, dar si de amenzile pentru braconaj. Tot aici putem incadra si plantele medicinale, melcii de gradina colectati pentru export ori lipitoarea medicinala, de asemenea, pentru export. Daca, in privinta lemnului, vanatului si pestelui pescuit, exista nu numai reglementari de exploatare, dar si infrastructura care sa asigure protectia si conservarea (nu comentam aici eficienta infrastructurii), in schimb, multe alte specii sunt exploatate exclusiv pentru obtinerea unui profit imediat, neexistand masuri de conservare.

Acordarea unei valori economice speciilor salbatice este o chestiune extrem de dificila: aceasta valoare este, pentru cele mai multe dintre ele, una “teoretica”, neputandu-se include o valoare de extractie sau de consum. Majoritatea speciilor despre care discutam nu reprezinta bunuri care se pot vinde direct sau indirect, deci ele nu fac obiectul pietei. Valoarea consta in serviciile pe care le ofera, dar, pentru intelegerea acestei oferte, trebuie sa privim speciile nu individual, ci ca elemente componente ale unor comunitati vegetale sau animale care sunt caracteristice anumitor tipuri de habitate.

Zonele umede constituite din mlastini si balti adapostesc comunitati foarte bogate de plante acvatice si de animale terestre si acvatice sau amfibii. Exceptand cativa pesti care pot fi pescuiti si cateva specii de pasari acvatice care pot fi vanate, toate celelalte specii (de ordinul sutelor) constituie un sistem care contribuie la reglarea circuitelor hidrologice locale: zonele umede functioneaza ca niste bureti care retin cantitati mari de apa, eliberand-o lent, intr-un anumit ritm. La aceasta functie de reglare a circuitului hidrologic contribuie si padurile, ca si tufarisurile de jneapan din zonele alpine. Valoarea serviciilor oferite ar putea fi calculata tinandu-se seama de pagubele provocate de inundatii, pagube care puteau fi evitate sau mult diminuate daca padurile nu ar fi fost supraexploatate, jneapanul distrus de ciobani, iar zonele umede desecate pentru agricultura.

Insectele polenizatoare sunt indispensabile nu numai plantelor salbatice, dar si multora dintre cele cultivate. Spongierii si molustele lamelibranhiate (scoici), impreuna cu alte specii acvatice, datorita modului lor de hranire - filtreaza particulele din apa - participa eficient la epurarea biologica naturala. Sutele de specii minuscule de nevertebrate din sol contribuie, impreuna cu bacteriile, la structurarea si mentinerea fertilitatii acestuia. Un raport optim intre plantele acvatice si alge asigura aspectul estetic al apei baltilor din Delta Dunarii, marindu-le valoarea turistica.

Elementele de flora si fauna sunt parti integrate ale sistemelor suport al vietii - ecosistemele. Conservarea speciilor este total nerentabila, daca nu se realizeaza totodata conservarea habitatelor, deci a comunitatilor din care fac parte speciile supuse conservarii.

La aceste elemente se adauga agrobiodiversitatea, una dintre cele mai importante componente ale biodiversitatii, dar si o resursa amenintata, care, in decurs de milenii, s-a format ca urmare a practicilor si inovatiilor fermierilor, pescarilor si membrilor comunitatilor pastorale. Datorita Conventiei pentru Diversitatea Biologica (CDB) agrobiodiversitatea a devenit o tema de interes mondial.

Agrobiodiversitatea include:

Diversitatea resurselor genetice (varietati, rase, specii; cultivate, rare ori salbatice) folosite direct sau indirect ca hrana sau in agricultura.

Diversitatea speciilor care asigura productia (organismele solului, polenizatorii, pradatorii etc.) si a speciilor care asigura existenta agrosistemelor.

Diversitatea agrosistemelor.

Totodata, agrobiodiversitatea contribuie la mentinerea biodiversitatii in ansamblul sau: varietate de specii si habitate mentinute in ferme si terenuri agricole, tufarisuri, haturi, pasuni, complexe de agrosisteme, mici terenuri impadurite, zone favorabile pasarilor.

Iata deci ca putem vorbi, la nivelul intregului spatiu geografic al Romaniei, de mentinerea unei matrici naturale ce reprezinta, de fapt, distributia componentelor biodiversitatii in cadrul teritoriului.

Termenul diversitate biologica sau biodiversitate este un termen-umbrela folosit pentru a descrie numarul si varietatea de organisme dintr-o asociatie data. Biodiversitatea cuprinde toate formele de viata de pe Terra, iar declinul biodiversitatii se refera la toate modificarile ce reduc ori simplifica heterogenitatea biologica. Definita astfel, biodiversitatea include toate resursele biologice si trebuie subliniata necesitatea de a nu pune semnul de egalitate intre biodiversitate si resurse biologice.

Resursele biologice trebuie intelese antropocentric, fiind acele resurse care asigura existenta populatiei umane si care, din punct de vedere biologic, sunt cele mai bine cunoscute.

Abordarea antropocentrica a biodiversitatii (vazuta doar ca resursa) este valoroasa pentru economisti, pentru ca, astfel, ei pot evita sa discute valoarea intrinseca a biodiversitatii: este valoarea in sine, fara o legatura directa cu nevoile oamenilor. Pe de alta parte, valoarea intrinseca a biodiversitatii poate fi un argument in favoarea conservarii, dar fara a putea fi masurata. 

Matricea ecologica - biodiversitatea, resursa strategica

Resursele naturale “traditionale” ale Romaniei - petrolul, carbunele si gazele naturale - s-au diminuat sensibil (vezi Anuarul statistic al Romaniei, 2004); acestea sunt resurse neregenerabile sau, mai corect spus, rata lor de regenerare este extrem de lenta (de ordinul sutelor de mii de ani), ceea ce le face practic neregenerabile pentru uzul sistemului socio-economic. Resursele minerale sunt si ele in scadere, exploatarea lor determinand numeroase probleme de mediu (cazul Rosia Montana).

Matricea ecologica devine astfel o resursa strategica, in conditiile in care resursele traditionale sunt pe cale de epuizare. Romania a atins limita acceptabila de diminuare (ca sa nu folosim termenul distrugere) a acestei matrici. Orice pierdere de biodiversitate, de aici inainte, inseamna efecte negative ce se vor manifesta in viitor.

Pierderile de biodiversitate nu determina efecte vizibile imediate. Aceasta determina, poate, cea mai dificila problema de gospodarire a spatiului nostru geografic: disparitia unui hectar de padure, a catorva mii de metri patrati de pajiste naturala, a 2-3 specii de insecte insignifiante pentru omul obisnuit, consumator zilnic de resurse, nu par a avea prea mare importanta. Padurea taiata este inlocuita cu alta, plantata, chiar in alt loc, pajistea se regaseste in gazonul uniform, impecabil, din curtile vilelor, insectele pierdute cine le simte lipsa?

Evaluarea strict cantitativa a pierderilor de biodiversitate conduce la ideea ca refacerea, judecata tot in termeni cantitativi, este posibila. In realitate, pierderile calitative sunt irecuperabile.

Un hectar de padure nu inseamna doar cateva sute de copaci, ceva arbusti si ierburi, ci si o retea complexa de relatii biunivoce rezultate din raporturile spatio-temporale stabilite si consolidate intre membrii comunitatii numeroase de plante si animale. Un transect pornit din coronamentul padurii si terminat la 40-50 cm in profunzimea solului releva o “impletire” de specii mai mari sau mai marunte, clasificate la baza sau in varful ierarhiilor taxonomice, fiecare indeplinind o functie precisa si determinand dependente interspecifice care asigura integralitatea comunitatii. Acest transect, efectuat intr-o padure rezultata in urma plantarii, releva o simplificare puternica a comunitatii, cu o implicita diminuare a capacitatii de a reactiona eficient la variatia fireasca a factorilor de mediu.

Conservarea biodiversitatii si managementul acelor sectoare economice bazate pe exploatarea directa a biodiversitatii (agricultura, silvicultura, pescuitul) cad in mod traditional in responsabilitatea structurilor (agentiilor) guvernamentale. Aceste structuri folosesc cu precadere pentru managementul biodiversitatii proceduri administrative si instrumente de reglare si prea putin procesele caracteristice pietei si stimulentele economice, ramanand foarte traditionaliste si departe de cerintele procesului de globalizare (trebuie remarcat ca si SUA mentin monopolul de stat asupra padurilor, muntilor, raurilor, lacurilor, zonelor costiere si vietii salbatice in general).

Pe de alta parte, cel putin unele dintre metodele bazate pe piata si propuse pentru managementul biodiversitatii nu au fost inca testate, iar discernamantul managerilor in privinta folosirii biodiversitatii ca un obiect al pietei este discutabil.