Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate baniLucreaza pentru ceea ce vei deveni, nu pentru ceea ce vei aduna - Elbert Hubbard





Afaceri Agricultura Comunicare Constructii Contabilitate Contracte
Economie Finante Management Marketing Transporturi

Resurse umane


Qdidactic » bani & cariera » management » resurse umane
Regulamentul intern al societatii comerciale „juina” s.a . sacele



Regulamentul intern al societatii comerciale „juina” s.a . sacele


REGULAMENTUL INTERN

AL SOCIETATII COMERCIALE „JUINA” S.A . SACELE


CAP. 1 DISPOZITII GENERALE


Art.1. (1) Normele privind organizarea si disciplina muncii in cadrul S.C. JUINA S.A. Sacele, sunt stabilite prin prezentul Regulament intern si este intocmit in temeiul art.257 din Legea nr.53/2003 – Codul muncii.

(2) Prezentul regulament, cuprinde in principal:

a)     regulile privind respectarea principiului nediscriminarii si al inlaturarii oricarei forme de incalcare a demnitatii;

b)     drepturile si obligatiile partilor;



c)      regulile privind protectia, igiena si securitatea in munca, in cadrul societatii;

d)     regulile concrete privind disciplina muncii in societate;

e)     abaterile si sanctiunile disciplinare;

f)      reguli referitoare la procedura disciplinara;

g)     procedura solutionarii cererilor si reclamatiilor individuale ale salariatilor;

h)     modalitatile de aplicare a altor dispozitii legale sau contractuale specifice.

Art.2. Prevederile prezentului regulament intern se aplica tuturor salariatilor, indiferent de durata contractului de munca sau de modalitatile in care este prestata munca, avand caracter obligatoriu

(2) De asemenea, prevederile prezentului regulament se aplica si personalului din alte societati care se afla in delegatie sau sunt detasati in cadrul societatii, precum si elevilor ori studentilor care efectueaza practica in cadrul acesteia.

Art.3 Atributiile de serviciu ale fiecarui compartiment de activitate si ale fiecarui salariat al societatii, precum si responsabilitatile pentru indeplinirea lor sunt prevazute in Regulamentul de organizare si functionare.

Art.4. (1) Relatiile de munca din cadrul societatii se desfasoara potrivit principiului egalitatii de tratament fata de toti salariatii.

(2) Orice discriminare directa sau indirecta fata de un salariat, bazata pe criterii de sex, orientare sexuala, caracteristici genetice, varsta, apartenenta sociala, rasa, culoare, etnie, religie, optiune politica, origine sociala, dizabilitate, situatie sau responsabilitate familiala, apartenenta ori activitate sindicala este interzisa.

(3) Constituie discriminare directa actele si faptele de excludere, diferentiere, restrictie sau preferinta, intemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevazute la alin.2, care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrangerea ori inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii drepturilor prevazute de legislatia muncii.

(4) Constituie discriminare indirecta actele si faptele intemeiate in mod aparent pe alte criterii decat cele prevazute la alin.1, dar care produc efectele unei discriminari directe.

Art.5 (1) Orice salariat care presteaza o munca, beneficiaza de conditii de lucru adecvate activitatii pe care o desfasoara, de protectie sociala, de securitate si sanatate in munca, precum si de respectarea demnitatii si a constiintei sale, fara nici o discriminare.

(2) Tuturor salariatilor care presteaza o munca li se recunoaste dreptul la plata egala pentru munca egala, dreptul la negocieri colective, dreptul la protectia datelor cu caracter personal, precum si dreptul la protectie impotriva concedierilor nelegale.

Art.6. Relatiile de munca in cadrul societatii se intemeiaza pe principiul bunei-credinte, in care scop salariatii au indatorirea sa se informeze si sa se consulte reciproc, in conditiile legii si ale contractului colectiv de munca.


CAP. II

DREPTURILE SI OBLIGATIILE PARTILOR


Sectiunea I

Drepturile si obligatiile societatii


Art.7. Conducerea societatii este exercitata prin consiliul de administratie si prin directorii executivi.
Art.8 Conducerea societatii astfel cum este stabilita prin actul constitutiv are, in principal, urmatoarele drepturi:

a)     sa stabileasca organizarea si functionarea societatii si ale fiecarui loc de munca;

b)     sa precizeze atributiile si raspunderile fiecarui salariat in raport cu functia pe care o indeplineste sau cu munca pe care o desfasoara, specialitatea atestata si capacitatea profesionala a fiecaruia;

c)      sa exercite controlul asupra modului de aducere la indeplinire a atributiilor si sarcinilor de serviciu;

d)     sa emita norme de manipulare, depozitare si de utilizare a aparaturii, masinilor, instalatiilor si utilajelor folosite in procesul muncii;

e)     sa constate savarsirea abaterilor disciplinare si sa aplice sanctiunile corespunzatoare, potrvit legii si regulamentului intern;

f)      alte drepturi prevazute de lege si de actul constitutiv al societatii.

Art.9. Conducerea societatii are, in principal, urmatoarele obligatii:

a)        sa informeze salariatii asupra conditiilor de munca si asupra elementelor care se refera la desfasurarea relatiilor de munca;

b)       sa asigure materialele, mijloacele tehnice etc. necesare desfasurarii activitatii, precum si echipamentul de protectie si/sau de lucru adecvat sarcinilor lor;

c)        sa puna la dispozitia salariatilor instructiunile de functionare si de utilizare a aparaturii, masinilor, instalatiilor si utilajelor folosite in procesul muncii, precum si de efectuare a controlului, reviziei sau reparatiilor periodice ale acestora;

d)       sa ia toate masurile necesare de aplicare a dispozitiilor legale privind timpul de munca si timpul de odihna, precum si de executare a orelor suplimentare, de acordare a tuturor drepturilor salariale si a celorlalte drepturi prevazute de lege si de contractul colectiv de munca;

e)        sa asigure conditiile prevazute de lege, pentru protectia muncii, respectarea normelor igienico-sanitare si ale celor de prevenire si stingere a incendiilor, precum si de instruire a personalului in aceste domenii;

f)         sa plateasca toate impozitele si contributiile ce revin asupra sa si sa vireze contributiile si impozitele datorate de salariati, in conditiile legii;

g)        sa elibereze legitimatii de serviciu, cu indicarea functiei si a locului de munca al fiecaruia;

h)       sa infiinteze registrul de evidenta a salariatilor si sa efectueze toate inregistrarile pevazute de lege;

i)         sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului;

j)         sa asigure confidentialitatea datelor cu caracter personal al salariatilor;

k)        alte obligatii prevazute de lege.



Sectiunea II –a

Drepturile si obligatiile salariatilor


Art.10. Salariatii societatii au urmatoarele drepturi:

a)     la salarizare pentru munca depusa;

b)     la repaus zilnic si saptamanal, precum si la concediu de odihna anual;

c)      la demnitate in munca si la egalitate de sanse de tratament;

d)     la sanatate si securitate in munca;

e)     de acces la formarea profesionala;

f)      la informare si consultare;

g)     de a participa la determinarea si ameliorarea conditiilor, a mediului de munca;

h)     la negociere colectiva si de a participa la actiuni colective si la greva;

i)       de a se asocia, de a constitui sau de a adera la un sindicat;

j)       alte drepturi prevazute de lege.

Art.11 Salariatii societatii au urmatoarele obligatii:

a)     sa respecte cu strictete programul de lucru stabilit de conducerea societatii;

b)     sa-si aduca la indeplinire, intocmai si la timp, obligatiile de serviciu care ii revin;

c)      sa foloseasca integral si eficient timpul de lucru;

d)     sa respecte normele de disciplina a muncii, prevederile contractului individual de munca si dispozitiile regulamentului intern;

e)     sa dovedeasca fidelitate fata de societate in exercitarea atributiilor de serviciu;

f)      sa respecte normele de securitate si de protectie a muncii, igienico-sanitare si de prevenire a incendiilor;

g)     sa foloseasca judicios tehnica de calcul si birotica din dotare;

h)     sa-si instiinteze seful ierarhic de indata ce a luat la cunostinta de existenta unor nereguli, abateri, greutati sau nejunsuri in activitatea curenta si sa propuna masuri in raport de posibilitati, pentru prevenirea si inlaturarea unor astfel de situatii;

i)       sa protejeze bunurile ( masini, utilaje, instrumente, mobilier s.a.) pe care le are la dispozitie pentru indeplinirea atributiilor si sarcinilor de serviciu;


j)       sa pastreze cu strictete confidentialitatea datelor, informatiilor si documentelor carora li se stabileste acest caracter de catre conducerea societatii sau a celor de care iau cunostinta in exercitarea atributiilor si sarcinilor lor;

k)     sa aiba o atitudine si o comportare corecta in relatiile cu conducerea societatii, cu personalul acesteia si cu orice alte persoane cu care ia contact in indeplinirea atributiilor de serviciu, sa manifeste condescendenta si corectitudine in raporturile cu ele;

l)       sa nu presteze nici un fel de activitate la o societate concurenta;

m)   sa mentina o ordine si o stare igienico-sanitara corespunzatoare la locul de munca;

n)     sa respecte timpul afectat pentru pauza de masa;

o)     sa-si insuseasca si sa respecte normele privind calitatea;

p)     sa nu paraseasca locul de munca fara instiintarea conducatorului locului de munca;

q)     sa respecte planurile de operatii, instructiunile tehnologice, procedurile sistemului de asigurare a calitatii si alte prescriptii privind calitatea si consumurile stabilite prin documentatii;

r)      sa identifice in orice moment la locul de munca, posibilitatile de reducere a cheltuielilor cu manopera, materiale, energie, combustibil, transport, a stocurilor, de impulsionare a desfacerilor si sa transmita factorilor de decizie propuneri in consecinta;

s)      sa nu lase fara supraveghere in timpul programului de lucru masinile si instalatiile in functiune;

t)      sa respecte conducatorii locurilor de munca si sefii ierarhici superiori;

u)     sa respecte normele de acces stabilite in societate;

v)     sa lase in perfecta stare de ordine si curatenie locul de munca la terminarea programului;

w)    sa efectueze concediul de odihna conform celor stabilite prin Contractul Colectiv de Munca;

x)     sa ramana la dispozitia societatii, sau, dupa caz, sa se prezinte in cel mai scurt timp la serviciu, in caz de avarie sau alte necesitati urgente.






CAPITOLUL III

PROTECTIA, IGIENA SI SECURITATEA MUNCII


Art.12. Protectia, igiena si securitatea muncii impun respectarea normelor legale tinand seama de urmatoarele reguli generale:

a)     orice salariat care are un motiv intemeiat sa considere ca o anumita stare de fapt prezinta un pericol grav si iminent pentru sanatatea, integritatea corporala si viata sa, are dreptul sa se protejeze/retraga imediat si sa anunte, de indata, conducerea societatii. Acest drept trebuie sa fie exercitat astfel incat sa nu creeze, pentru alte persoane, o noua situatie de risc grav si iminent;

b)     salariatii societatii au dreptul sa foloseasca toate mijloacele de protectie individuala si colectiva puse la dispozitie de aceasta si, in acelati timp, au obligatia sa respecte cu strictete normele stabilite pentru folosirea lor;

c)      prevenirea riscurilor de accidentare impune salariatilor sa pastreze in buna stare aparatura, masinile, instalatiile, sculele, tehnica de calcul, mobilierul etc. si sa le foloseasca potrivit destinatiei lor;

d)     orice accident de munca se comunica de indata, conducerii societatii de catre salariatul care a luat cunostinta de producerea lui;

e)     in locatiile in care societatea isi desfasoara activitatea nu se vor folosi instalatii electrice ori de gaze naturale improvizate sau care prezinta defectiuni si sa le semnaleze, de indata, conducerii societatii.

Art.13. In vederea asigurarii igienei si securitatii in munca si pentru asigurarea unei ambiante favorabile procesului muncii, este interzisa orice actiune de natura sa aduca vreo tulburare ordinii interioare si disciplinei, cu deosebire:

a)     fumatul, cu exceptia locurilor special stabilite de conducerea societatii si marcate ca atare, conform prevederilor legale;

b)     introducerea sau consumul de bauturi alcoolice, droguri etc. in incinta societatii;

c)      intrarea sau ramanerea in locatiile societatii, in afara orarului de lucru, fara acordul conducerii;

d)     iesirea din societate sau plecarea de la punctele de lucru, in cadrul programului de munca, fara aprobarea conducerii;

e)     executarea, in cadrul societatii, de lucrari de interes personal sau fara vreo legatura cu atributiile de serviciu;

f)      comiterea sau incitarea la savarsirea de acte care au ca scop tulburarea climatului favorabil de munca sau a armoniei in randul personalului ori comiterea de acte antisociale;

g)     sustragerea de bunuri din societate;

h)     prezentarea la serviciu intr-o tinuta indecenta ori necorespunzatoare cerintelor;

i)       lasarea fara supraveghere ori neasigurarea aparaturii, masinilor, instalatiilor, tehncii de calcul etc. in stare de functionare, dupa inceheierea programului de lucru;

j)       initierea sau promovarea unor actiuni de hartuire sexuala;

k)     alte fapte sau actiuni de natura sa aduca vreo tulburare ordinii interioare si disciplinei.


CAPITOLUL IV

PROGRAMUL DE LUCRU IN SOCIETATE



Art. 14. Durata normala a timpului de lucru este de 8 ore/zi, afara de cazurile speciale prevazute de dispozitiile legale in vigoare si de contractul colectiv de munca.

Art. 15. Programul de lucru in cadrul S.C.„JUINA” S.A. este urmatorul:




Sch. I

Sch. II

Sch. III

Sch. I REGIE

Inceperea  lucrului



23,00

8,00

Terminarea lucrului



7,00

16,00


Programul de lucru al societatii poate fi modificat prin hotararea conducerii societatii, cu acordul Sindicatului.


Art. 16. Durata pauzelor de masa se stabileste la 20 de minute, dupa cum urmeaza:

sch. I. : 11,00 - 11,20

sch. al II-lea: 19,00 - 19,20

sch. al III-lea: 03,00 - 03,20


Art.17. Accesul si iesirea in si din societate se face numai pe portile 1 si 2.

Art.18. Accesul salariatilor in societate este permis numai in baza legitimatiei de persoana incadrata si vizata la zi.

Art. 19. Iesirea salariatilor din incinta societatii se face numai la terminarea programului de lucru, iar in timpul programului, numai in baza ordinului de deplasare, biletului de voie, legitimatiilor speciale, a tabelelor aprobate de conducere sau insotiti de conducatorii locurilor de munca.

Art. 20. Accesul si ciculatia persoanelor straine in incinta societatii este reglementata prin decizie a Consiliului de administratie.


CAPITOLUL V

ABATERI SI SANCTIUNI DISCIPLINARE

PROCEDURA DISCIPLINARA


Sectiunea I

Abateri si sanctiuni disciplinare


Art.21. Abaterea disciplinara este o fapta in legatura cu munca si care consta intr-o actiune sau inactiune, savarsita cu vinovatie de catre salariat, prin care acesta a incalcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele si dispozitiile sefilor ierarhici.

Art.22. Abaterile disciplinare in afara de cele privitoare la incalcarea obligatiilor prevazute la art.11, 12 si 13 sunt urmatoarele:

a)     nerespectarea programului de lucru sau utilizarea ineficienta a acestuia;

b)     incalcarea reglementarilor referitoare la accesul in incinta societatii sau neprezentarea, la cererea organelor de control, a legitimatiei de serviciu;

c)      neprezentarea pentru verificare, la cererea organelor de control, a servietelor, sacoselor, coletelor etc. sau nesupunerea la control ori de cate ori se solicita acest lucru;

d)     faptul de a nu purta, in timpul programului de lucru, echipamentul de protectie si de lucru, precum si ecusonul de identificare;

e)     prezentarea la serviciu in stare fizica necorespunzatoare ( capacitate de munca redusa);

f)      nerespectarea confidentialitatii datelor, informatiilor sau documentelor carora li s-a conferit acest caracter;

g)     nerespecatrea normelor de protectie a muncii, de folosire a echipamentului de protectie si de lucru, a celor de prevenire a incendiilor;

h)     lasarea nesupravegheate, in timpul programului de lucru, a aparaturii, masinilor si instalatiilor aflate in functiune;

i)       impiedicarea celorlalti salariati de a-si executa atributiile de serviciu;

j)       intrainarea oricaror bunuri ale societatii, date in folosinta sau pastrare;

k)     absente nemotivate, parasirea anticipata a lucrului sau plecarea, fara motive temeinice, in orele de program, de la locul de munca sau fara acordul sefului ierarhic;

l)       folosirea echipamentului de lucru si de incendiu in alte scopuri decat cele carora le este destinat;

m)   depozitarea de bunuri ale societatii in alte locuri decat cele stabilite de conducerea acesteia;

n)     primirea de persoane straine la locul de munca, daca prezenta lor nu este legata de activitatea desfasurata in cadrul acesteia;

o)     distrugerea bunurilor societatii;

p)     incalcarea disciplinei tehnologice:

q)     absenta de la programul de pregatire profesionala si de instruire stabilit de conducerea societatii;

r)      alte abateri prevazute de lege.

Art.23. In conformitate cu dispozitiile art. 263 din Legea nr.53/2003 – Codul muncii, conducerea societatii este investita cu prerogativa disciplinara, avand dreptul de a aplica, potrivit legii, sanctiuni disciplinare salariatilor acesteia, ori de cate ori constata ca au savarsit o abatere disciplinara.

Art.24. Sanctiunile disciplinare pe care le poate aplica conducerea societatii, in cazul in care salariatul savarseste o abatere diciplinara, sunt:


a)     AVERTISMENTUL SCRIS – consta intr-o comunicare scrisa facuta salariatului, prin care i se atrage atentia asupra faptei savarsite si i se pune in vedere ca, daca nu se va indrepta si va savarsi noi abateri, i se vor aplica sanctiuni mai grave, pana la desfacerea contractului individual de munca.

b)     SUSPENDAREA contractului individual de munca pentru o perioada ce nu poate depasi 10 zile lucratoare;

c)      RETROGRADAREA din functie, cu acordarea salariului corespunzator functiei in care   s-a dispus retrogradarea, pentru o durata ce nu poate depasi 60 de zile. Se aplica acelora care au incalcat grav ordinea si disciplina, au produs importante prejudicii societatii sau bunului mers al activitatii ei, ori acelora care au repetate abateri, chiar de un pericol social mai redus, sau manifesta personal o atitudine negativa fata de regulile de conduita, inclusiv normele de comportare in unitate.

d)     REDUCEREA salariului de baza pe o durata de 1-3 luni cu 5-10%. Se aplica salariatilor in cazul unor abateri de o anumita gravitate, savarsite cu intentie, care produc un prejudiciu material sau dauneaza bunului mers al societatii, ori pentru repetarea sistematica a unor abateri care se sanctioneaza cu avertisment.

e)     REDUCEREA salariului de baza si/sau, dupa caz, si a indemnizatiei de conducere pe o perioada de 1-3 luni cu 5-10%.

f)      DESFACEREA disciplinara a contractului individual de munca - cea mai grava sanctiune disciplinara presupune savarsirea unei abateri grave sau incalcarea repetata a obligatiilor de munca, inclusiv a normelor de conduita in societate (cel putin 2 abateri). Pot fi luate in considerare si fapte care au mai fost sanctionate, daca nu a intervenit realizarea si s-a mai savarsit o noua abatere. De asemenea, pot fi luate in considerare fapte anterioare inca nesanctionate.

Art.25. Amenzile disciplinare sunt interzise. Pentru aceeasi abatere disciplinara se poate aplica numai o singura sanctiune.

Art.26. (1) Sanctiunea disciplinara aplicabila se stabileste in raport cu gravitatea abaterii disciplinare savarsite de salariat avandu-se in vedere urmatoarele:

a)     imprejurarile in care a fost savarsita fapta;

b)     gradul de vinovatie a salariatului;

c)      consecintele abaterii disciplinare;

d)     comportarea generala in serviciu a salariatului;

e)     eventualele sanctiuni disciplinare suferite anterior de catre acesta.

(2) Salariatul poate fi concediat pentru motive de necorespundere profesionala, cu respectarea procedurii de evaluare prealabila stabilita in conditiile de mai jos.

(3) Evaluarea salariatului pentru necorespundere profesionala se face de catre o comisie numita de catre conducerea societatii. Din comisie ve face parte si un reprezentant al sindicatului, desemnat de acesta, al carui membru este salariatul in cauza.

(4) Comisia va convoca salariatul si ii va comunica acestuia in scris, cu cel putin 15 zile inainte:

a)     data, ora exacta si locul intrunirii comisiei;

b)     modalitatea in care se va desfasura examinarea.

(5) Examinarea va avea ca obiect activitatile prevazute in fisa postului salariatului in cauza.

(6) In cazul introducerii de noi tehnologii, examinarea salariatului se va referi la acestea numai in masura in care salariatul in cauza a facut obiectul formarii profesionale in respectiva materie.

(7) Necorespunderea profesionala poate fi sustinuta de comisie prin dovezi de indeplinire necorespunzatoare a sarcinilor profesionale, prin examinare scrisa, orala, practica si alte probe.

(8) In cazul in care salariatul isi pierde aptitudinile profesionale din motive medicale, angajatorul ii va asigura, in limitele disponibile, un alt loc de munca. In situatia in care nu dispune de astfel de posibilitati, angajatorul va apela la autoritatea publica locala pentru ocuparea fortei de munca, in vederea solutionarii.

(9) In cazul in care, in urma examinarii, salariatul este considerat necorespunzator profesional de catre comisie, acesta are dreptul de a contesta hotararea comisiei in termen de 10 zile de la comunicare.

(10) Daca salariatul nu a formulat contestatia in termenul prevazut la alin.9 sau daca dupa formularea contestatiei si reexaminarea hotararii comisiei, aceasta este mentinuta, angajatorul poate emite si comunica decizia de desfacere a contractului individual de munca al salariatului, pentru motive de necorespundere profesionala. Decizia astfel emisa va contine rezultatul cercetarii prealabile a salariatului in cauza.


Sectiunea II

Procedura disciplinara


Art.27. (1) Cu exceptia sanctiunii prevazuta la art. 24, litera a – avertismentul scris – sanctionarea unui salariat poate fi dispusa numai ca urmare a efectuarii, in prealabil, a unei cercetari disciplinare.

(2) Pentru cercetarea abaterii disciplinare si propunerea sanctiunii, angajatorul constituie o comisie. Din comisie va face parte fara drept de vot, in calitate de observator si un reprezentant al organizatiei sindicale al carui membru este salariatul cercetat.

(3) Comisia il va convoca in scris pe salariatul cercetat, cu cel putin 5 zile lucratoare inainte.

Convocarea va indica cel putin:

a)     motivul cercetarii;

b)     data si ora efectuarii ei;

c)      locul intrevederii cu salariatul in cauza.

(4) In cadrul cercetarii se vor stabili faptele si urmarile acestora, imprejurarile in care au fost savarsite, precum si orice date concludente pe baza carora sa se poata stabili existenta sau inexistenta vinovatiei. Ascultarea si verificarea apararilor salariatului cercetat sunt obilgatorii.

(5) Neprezentarea salariatului la convocarea facuta in conditiile prevazute la alin. 4, fara un motiv, da dreptul angajatorului sa dispuna sanctionarea, fara efectuarea cercetarii disciplinare prealabile.


Art.28. In decursul cercetarii disciplinare prealabile, salariatul are dreptul:

a)     sa formuleze si sa sustina toate apararile pe care le considera necesare, in favoarea sa;

b)     sa ofere persoanei imputernicite cu efectuarea cercetarii disciplinare toate probele si motivatiile pe care le considera necesare;

c)      sa fie asistat, la cererea sa, de catre un reprezentant al sindicatului al carui membru este.

Art. 29. La incheierea cercetarii disciplinare, imputernicitul conducerii societatii intocmeste un referat cu constatari, concluzii si propuneri pe care il supune acestuia in vederea luarii deciziei.

Art.30. Pe baza referatului intocmit de imputernicit, conducerea societatii dispune aplicarea sanctiunii disciplinare printr-o decizie, emisa in forma scrisa, in termen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data comiterii faptei.

Art.31. Decizia de sanctionare trebuie sa cuprinda urmatoarele elemente:

a)     descrierea faptei care constuituie abaterea disciplinara;

b)     precizarea prevederilor din regulamentul intern sau din contractul colectiv de munca aplicabil, care au fost incalcate de salariat;

c)      motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in cursul cercetarii disciplinare prealabile sau motivele pentru care, in conditiile prevazute la art.27 alin.3, nu a fost efectuata cercetarea;

d)     termenul in care poate fi contestata sanctiunea;

e)     instanta competenta la care sanctiunea se poate contesta.

Art.32.(1) Decizia de sanctionare se comunica salariatului in cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii si isi produce efecte de la data comunicarii.

(2) Decizia de sanctionare se preda personal salariatului, cu semnatura de primire, ori, in caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandata, la domiciliul sau resedinta comunicata de acesta.

(3) Decizia de sanctionare poate fi contestata de salariat la instanta judecatoreasca competenta in termen de 30 de zile de la data comunicarii.



CAPITOLUL VI

RASPUNDEREA PATRIMONIALA


Art. 33. Angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul.

Art.34. Salariatii raspund patrimonial, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si in legatura cu munca lor.

Art.35. Cand paguba a fost produsa de mai multi salariati, cuantumul raspunderii fiecaruia se stabileste in raport cu masura in care a contribuit la producerea ei.



CAPITOLUL VII

SOLUTIONAREA PETITIILOR INDIVIDUALE ALE SALARIATILOR



Art.36. Salariatii au dreptul de a adresa conducerii societatii, in scris, petitii individuale, dar numai in legatura cu problemele proprii aparute la locul de munca si in activitatea desfasurata.

Art.37. Prin petitii se intelege cererile sau reclamatiile individuale pe care un salariat le adreseaza conducerii societatii, in conditiile legii si ale regulamentului intern. Petitiilor anonime nu li se va da curs, acestea fiind clasate.

Art.38. Cererile sau reclamatiile individuale vor fi adresate conducerii societatii si vor fi inregistrate la secretariatul acesteia.

Art.39. Conducerea societatii are obligatia sa comunice salariatului raspunsul sau in termen de 30 de zile de la data primirii cererii sau a reclamatiei, indiferent daca solutia este favorabila sau nefavorabila.

Art.40. In situatia in care aspectele sesizate prin petitia salariatului necesita o cercetare mai amanuntita, angajatorul poate prelungi termenul cu cel mult 15 zile.




CAP. VIII

DISPOZITII FINALE


Art. 41. Prezentul regulament se completeaza de drept cu prevederile legale in vigoare si aparute ulterior.

Art. 42. Modificarea sau completarea prezentului regulament se va efectua ori de cate ori necesitatile mai bunei organizari a activitatii sau imbunatatirii disciplinei muncii impun.

Art. 43. Regulamentul de fata va fi adus la cunostinta salariatilor prin grija angajatorului si se afiseaza la sediul societatii.





DIRECTOR GENERAL

ING. CONSTANTIN ZAVARACHE



DIRECTOR GENERAL ADJUNCT

ING. KATONA KAROLY




LIDER SINDICATUL LIBER “JUINA „ SACELE

C.J. CLAUDIU PASARICA








AVIZAT PENTRU LEGALITATE

CONS.JR. NICUSOR MUSCA































Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright