Abordarea europeana privind evaluarea conformitatii si certificarea produselor

Abordarea europeana privind evaluarea conformitatii si certificarea produselor

Diversitatea reglementarilor nationale, standardele si procedurile de evaluare si certificare a conformitatii proprii fiecarei tari au ca efect, in majoritatea tarilor, daca nu chiar imposibilitatea realizarii importurilor, cel putin cresteri importante ale cheltuielilor. In realitate, pentru a-si comercializa produsele in strainatate, intreprinderile sunt obligate sa-si adapteze produsele la cerintele fiecarei tari si sa le supuna procedurii de control si de certificare specifice tarii importatoare. Aceasta situatie vine insa in contradictie cu unul din cele patru obiective ale politicii Uniunii Europene, respectiv libera circulatie a marfurilor.

In scopul realizarii acestui obiectiv, la nivel european, au fost initiate o serie de masuri vizand perfectionarea legislatiei, mecanismelor si procedurilor in materie de standardizare si certificare.

In cadrul Uniunii Europene a fost elaborata o noua politica privind evaluarea si certificarea conformitatii produselor, atat in domeniul reglementat (certificarea obligatorie), cat si in cel nereglementat (certificarea voluntara).

Schematic, abordarea europeana privind evaluarea conformitatii si certificarea produselor este redata in figura 6.3.

Figura 6.3 Evaluarea conformitatii si certificarea

produselor in UE

Domeniul reglementat

Acest domeniu defineste produsele/serviciile care intra sub incidenta unor reglementari obligatorii: reglementari nationale referitoare la protectia vietii, sanatatii consumatorului, protectia muncii si a mediului inconjurator, dar si sub incidenta Directivelor europene de armonizare privind cerintele esentiale de sanatate si securitate ale produselor si categoriilor de produse.

„Noua Abordare” in domeniul armonizarii tehnice si al standardizarii s-a ocupat numai la modul general de problema examinarii sistematice (evaluarea conformitatii) si confirmarii (certificarii) concordantei unui produs cu cerintele esentiale, respectiv cu standardele armonizate. „Noua Abordare” a fost insa completata cu „Abordarea Globala” pentru incercare si certificare din 1989, care cuprinde punctele esentiale referitoare la evaluarea conformitatii.

Conform „Noii Abordari”, pe langa cerintele esentiale in corelatie cu standardele armonizate, evaluarea conformitatii constituie al doilea element cheie al directivelor. Problema cea mai importanta a „Abordarii Globale” este ca, prin intermediul unei evaluari unitare a conformitatii, sa se urmareasca mentinerea increderii reciproce intre statele membre in ceea ce priveste aplicarea similara a legislatiei referitoare la directive.

„Abordarea Globala” se ocupa de problemele acreditarii, certificarii si tehnicii incercarii, iar obiectivul de baza este acela de a crea incredere in activitatea producatorului, dar in special in organismele de certificare angrenate de acesta si in organismele de acreditare.

„Abordarea Globala” urmareste garantarea unui concept coerent in legislatia Comunitara si anume „conceptul modular”[1]. Potrivit acestei „conceptii modulare”, procedurile de evaluare a conformitatii produselor sunt impartite in opt module diferite (care pot fi combinate intre ele) potrivit etapei de dezvoltare a produsului (proiect, prototip, fabricatie), tipului de evaluare implicat (verificarea documentelor, incercare de tip, asigurarea calitatii) si realizatorului acestei evaluari (producator, terta parte), asa cum se va observa in tabelul 6.2.

Aceste module prevad diferite proceduri de certificare in functie de pericolul potential al acelui produs asupra sanatatii si securitatii omului. Deci, ratiunea si scopul acestor „module” este de a confirma concordanta produsului cu directiva corespunzatoare, incepand cu declaratia producatorului pana la o monitorizare individuala sau o monitorizare exterioara continua, folosind un sistem al calitatii certificat, tinandu-se seama de gradul de periculozitate al produselor.

Implementarea acestor proceduri presupune existenta unor organisme independente de inspectie/incercari si de certificare, care sa fie agreate sau „notificate” (inregistrate la Comisia Europeana cu atribuirea unui numar de cod care va fi folosit la marcajul CE) ca organisme oficiale in cadrul statelor membre, prin supervizarea lor de catre un organism national de acreditare.

Modulele „Abordarii globale”

Tabel 6.2

Comisia Europeana, prin documentul CERTIF 91/7 precizeaza principalele responsabilitati ale unui organism notificat:

a)   elaboreaza rapoarte si certificate pentru producatorii care doresc sa se conformeze modulelor specifice care sunt recunoscute in toate tarile membre ale UE;

b)  furnizeaza autoritatii de supraveghere a pietei orice sprijin relevant, cum ar fi: date de incercare, inspectia producatorului, etc.;

c)   in masura posibilitatilor, organismul notificat furnizeaza un serviciu tehnico-comercial producatorilor, importatorilor si utilizatorilor prin sfaturi tehnice asupra modulelor (fara a oferi consultanta asupra proiectului sau executiei unui produs specific).

Un organism notificat este condus si functioneaza total independent, ca o terta veriga a relatiei producator/client si organism de reglementare. Functionarea sa este total deschisa si transparenta.

S-a stabilit, de asemenea, ca folosirea acestor module presupune aplicarea unei marci distincte, si anume marca CE (fig. 6.4).

Figura 6.4 Aspectul grafic al marcajului CE

Marca CE atesta conformitatea produselor cu „cerintele esentiale” prevazute in directivele „Noua abordare”. 

Realizarea tuturor activitatilor impuse de evaluarea conformitatii si certificarii produselor, in conformitate cu prevederile „Abordarii Globale” presupune participarea mai multor organisme (tabelul 6.3), fiecare efectuand anumite activitati necesare realizarii acreditarii, incercarilor si certificarii.

Organisme implicate in activitatea de acreditare,

incercare si certificare

Tabel 6.3

„Noua Abordare” si „Abordarea Globala” au creat o serie de principii si reguli conferind astfel un nivel inalt de protectie, asigurand libera circulatie a bunurilor si oferind flexibilitate agentilor economici.

Domeniul nereglementat

Acest domeniu defineste produsele/serviciile pentru care nu exista reglementari obligatorii, intrucat ele nu reprezinta un pericol pentru sanatatea si securitatea oamenilor, protectia consumatorilor si a mediului.

Rezolutia Consiliului CE din decembrie 1989 referitoare la o abordare globala a evaluarii conformitatii contine printre principiile calauzitoare pentru o politica europeana privind evaluarea conformitatii si pe cel referitor la „incurajarea acordurilor de recunoastere reciproca privind certificarea si incercarile intre organismele functionand in sfera nereglementata”. Aceasta cerinta este considerata a fi esentiala pentru definitivarea pietei unice europene.

Transpunerea in practica a acestui principiu a contribuit la crearea unei infrastructuri europene, respectiv a unui sistem uniform de acreditare si certificare in cadrul caruia exista o recunoastere reciproca a rezultatelor verificarilor.

In acest sens a fost infiintata Organizatia Europeana de Incercari si Certificare (EOTC), care reuneste grupuri nationale si internationale in scopul de a promova recunoasterea reciproca a incercarilor si certificarilor in domeniul nereglementat.

Obiectivul principal al EOTC este coordonarea si armonizarea tuturor problemelor privind incercarea si certificarea. Prin aceasta coordonare trebuie sa se asigure transparenta ce duce, la randul sau, la increderea necesara in incercari si in procedeele de certificare ale altei tari.

Principalele avantaje oferite de actiunea EOTC se refera la urmatoarele[2] :

8    stimularea celor care ofera servicii de incercare si certificare in Europa pentru a intra in acorduri de recunoastere reciproca;

8    oferirea unui mecanism pentru eliminarea nevoii de incercari si certificari repetate;

8    asigurarea ca recunoasterea reciproca este corecta din punct de vedere tehnic si suficient de transparenta pentru a crea un nivel inalt de incredere ca standardele sunt mentinute;

8    asigurarea ca acordurile multilaterale de recunoastere reciproca raspund nevoilor pietei si sunt deschise tuturor celor capabili sa demonstreze capacitatea de a indeplini criteriile stabilite;

8    oferirea unor servicii descentralizate de evaluare a conformitatii.

Ca urmare a infiintarii EOTC, au mai luat nastere si alte organisme europene ce dezvolta activitati in domeniul incercarilor, certificarii si acreditarii, cum sunt: Organizatia Europeana pentru Promovarea Cooperarii intre Laboratoarele de Incercari (EUROLAB) si Cooperarea Europeana pentru Acreditare (EA).

EUROLAB este o asociatie voluntara formata din reprezentanti ai laboratoarelor de incercari din UE si AELS in scopul de a promova cooperarea dintre laboratoarele de incercari, recunoasterea reciproca a rezultatelor incercarilor si de a permite asigurarea calitatii in laboratoarele de incercari.

EA s-a format in noiembrie 1997 prin unirea Comitetului European pentru Acreditarea Certificarii (EAC) si Cooperarea Europeana privind Acreditarea Laboratoarelor (EAL). Aceasta organizatie europeana unificata raspunde mai bine nevoilor pietei, a carei preocupare principala este ca incercarea si certificarea sa se faca o singura data.

Membrii EA stabilesc si pun in aplicare acorduri multilaterale bazate pe evaluarea reciproca cu scopul obtinerii acceptantei si recunoasterii reciproce a certificatelor si promovarii rapoartelor si certificatelor emise de organismele acreditate.

Prin intermediul acordurilor multilaterale se asigura un nivel uniform de competenta a organismelor acreditate implicate si este diminuat sau eliminat necesarul evaluarilor multiple. Aceasta inseamna ca furnizorul are nevoie doar de un singur certificat sau raport pentru a satisface intreaga piata europeana si toate guvernele.

La nivel european, existenta unei organizatii de acreditare unificate va facilita incheierea acordurilor de cooperare sau de recunoastere reciproca cu sisteme de acreditare din terte tari.

Pentru a creste credibilitatea sistemului european de acreditare, este esential ca activitatea legata de elaborarea standardelor, documentelor de indrumare, conditiilor pentru practica acreditarii si stabilirea recunoasterii reciproce sa fie coerenta cu cea la nivel international, activitate desfasurata in cadrul organismelor Cooperarea Internationala in Acreditarea Laboratoarelor (ILAC) si Forumul Acreditarii Internationale (IAF).

ILAC furnizeaza intrari pentru activitatea de standardizare internationala si indrumare pentru practica acreditarii, vizand facilitarea si incurajarea acceptarii rezultatelor de incercari ale laboratoarelor acreditate.

IAF este organizatia internationala de cooperare intre acreditori si organisme de certificare avand obiectivul sa promoveze increderea in sistemele de acreditare, sa sprijine dezvoltarea si implementarea ghidurilor ISO/CEI precum si schimbul de informatii si sa stabileasca acorduri multilaterale privind echivalenta programelor de acreditare operate de membrii sai, cu scopul de a stabili recunoasterea reciproca a certificatelor de acreditare.

O tinta ambitioasa a acestei infrastructuri europene este constituirea unei intelegeri acoperind intreaga Europa in legatura cu recunoasterea reciproca pentru rapoarte de incercare si certificare pe baza unor principii si procese coerente (EN 45000 si ISO 9000), ceea ce va atrage increderea tuturor partilor interesate.

Actuala structura in Europa este o dovada a realizarii acestei infrastructuri pentru acreditare, incercare si certificare in domeniul nereglementat.

Organismele raspunzatoare de acreditare, incercare, etalonare, certificare si de inspectie sunt componentele de baza ale infrastructurii europene pentru evaluarea conformitatii si certificarea produselor, atat in domeniul reglementat, cat si in cel nereglementat. Increderea in competenta tehnica, capabilitatea, impartialitatea si integritatea acestor organisme este esentiala pentru realizarea recunoasterii reciproce in cadrul pietei unice europene si in relatia cu tari terte.

Daca in sfera reglementata armonizarea evaluarii conformitatii s-a realizat prin „Abordarea globala” pentru incercare si certificare din anul 1989, solutia pentru armonizarea evaluarii conformitatii in sfera nereglementata a Pietei Interne europene consta in implementarea unor acorduri de recunoastere reciproca si a unor sisteme de marci de conformitate comune:

a) Acorduri de recunoastere reciproca, ceea ce inseamna ca rezultatele unui sistem de certificare al unei parti sunt acceptate de cealalta parte implicata in acord, deci o incredere reciproca. Pentru a obtine aceasta incredere este necesar, pe de o parte, o armonizare a schemelor de certificare de referinta, prin dezvoltarea de metodologii comune, iar pe de alta parte, o cooperare intre organismele de certificare, laboratoarele de incercari si organismele de inspectie.

In vederea asigurarii unei Piete Interne functionale, este necesar insa ca aceste acorduri de recunoastere sa fie pe o baza multilaterala, adica sa participe institutiile interesate ale tuturor statelor membre.

b) Sistemele de certificare si marcile de conformitate comune, atesta conformitatea cu standardele europene armonizate. Un astfel de sistem de certificare este Sistemul de Marci Europene, ceea ce inseamna ca unui produs ii va fi repartizata o singura marca europeana, acceptata de toate statele membre in cadrul unei scheme de certificare unde se folosesc aceleasi proceduri si aceleasi standarde. O asemenea marca este Marca europeana CEN/CENELEC, sau KEYMARK (fig. 6.5).

Figura 6.5 Keymark

Aceasta marca este elaborata de CEN si CENELEC si este o marca de conformitate care atesta ca un produs este fabricat in conformitate cu un standard european. Ea face parte dintr-un sistem de marci europene care cere standarde europene si scheme de certificare referitoare la standardele europene pentru o gama de produse.

Keymark nu impiedica folosirea altor marci si, in special, a marcajului CE. Exista insa mai multe deosebiri intre acestea, printre care:

8    marcajul CE este obligatoriu, in timp ce Keymark este rezultatul unui demers voluntar;

8    marcajul CE se aplica exclusiv in domeniul reglementat, pe cand Keymark se aplica in domeniul nereglementat;

8    marcajul CE atesta conformitatea cu „cerintele esentiale” (caracteristici de securitate), in timp ce Keymark atesta conformitatea cu cerintele din standardul european.

Keymark este acordata de organisme independente (terta parte) care indeplinesc cerintele Sistemului Marcii Europene CEN/CENELEC, iar agentii economici implicati au responsabilitatea deciziei privind cererea de utilizare a marcii intr-un sector special de productie.

Pentru multe segmente ale Pietei Interne a Uniunii Europene, Keymark este marca de conformitate europeana voluntara ce furnizeaza cumparatorilor o garantie a calitatii si un sistem de supraveghere a pietei, inlaturand de pe piata produsele de proasta calitate si concurenta neloiala dintre producatori.