Ambalarea produselor in relatie cu protectia consumatorilor

Ambalarea produselor in relatie cu protectia consumatorilor

Conform ghidului ISO/CEI nr. 41/1984, ambalajul este un produs prezentand interes pentru consumatori, al carui cost este platit in mod indirect de catre acestia si care contribuie direct la mentinerea calitatii produsului ambalat.

Pentru consumator, ambalajul, acest „vanzator tacut”, reprezinta cartea de vizita a produsului, prin intermediul caruia ia cunostinta de felul produsului, principalele caracteristici de calitate, modalitatea de utilizare si eventualele restrictii, cum il poate pastra etc.

Ambalajul poate „conversa” direct cu consumatorul, printr-un anumit „limbaj” (constituit din cuvinte, cifre, dar mai ales imagini, simboluri grafice) in ce priveste protectia sanatatii si vietii precum si in privinta protectiei mediului inconjurator.

La ambalajele moderne, functia de informare este extinsa si asupra ambalajului ca atare, permitand consumatorului sa stie daca acesta este compatibil cu produsul ambalat, daca este reciclabil sau nu, precum si din ce material este obtinut.

Importanta materialelor din care sunt confectionate ambalajele, mai ales cele pentru produsele alimentare, rezida din faptul ca intre produs si ambalaj pot apare anumite fenomene de migrare, respectiv de transfer a unor substante de la peretele ambalajului catre produsul ambalat, prin efecte de natura fizico-chimica, sau in sens invers, existand si fenomenul de adsorbtie - absorbtia anumitor compusi ai produsului de catre ambalaj.

Din acest punct de vedere, al „fenomenului de migrare”, materialele de ambalaj sunt de doua feluri:

1)   materiale la care migratia este nula sau aproape neglijabila, de exemplu sticla, materialele ceramice si aluminiul;

2)   materiale la care prezenta „migratiei” este permanenta independent de produsul ambalat, de exemplu materialele plastice.

De asemenea, nu este exclus riscul aparitiei toxicitatii produselor la unele ambalaje, cum sunt cutiile metalice de conserve la care staniul constituie stratul exterior, deoarece el reactioneaza cu acizii prezenti in alimente cu formare de hidrogen si ioni metalici (in cazul nostru de staniu).

O alta modificare, care inoculeaza consumatorului ideea de respingere a produsului, poate fi schimbarea culorii si gustului ca urmare a contactului fierului si staniului cu lichidul ambalat sau ca urmare a reactiei dintre staniu si sulf (prezent in produsele alimentare cum sunt mazarea si pasta de tomate) cand se formeaza sulfura de staniu, un produs puternic colorat.

Cresterea ponderii materialelor reciclate, la obtinerea ambalajelor, a dus si la cresterea pericolului pentru sanatatea consumatorilor.

Tinandu-se seama de acest aspect, specialistii au constatat ca dintre toate materialele reciclate folosite la obtinerea ambalajelor, cel mai sigur s-a dovedit a fi aluminiul. Usor, rezistent, maleabil, relativ simplu de reciclat, el poate fi usor purificat dupa refolosire neprezentand nici un risc.

Hartia reciclata trebuie sa treaca printr-un proces suplimentar de purificare si neutralizare a elementelor active, care ar putea ajunge in alimente. Din acest motiv, ambalajele din carton si hartie reciclata trebuie sa fie dublate la interior cu o foaie aluminizata.

Incepand cu anul 1994, Uniunea Europeana a interzis folosirea ambalajelor din lemn pentru alimente (in special pentru legume si fructe), daca acestea au mai avut aceeasi utilizare si inainte, deoarece lemnul absoarbe fel de fel de noxe.

Materialul plastic reciclat are gradul de periculozitate cel mai mare deoarece retine foarte usor mizeria si este foarte greu de spalat, problema care se pune mai ales in momentul in care recipientele au avut un continut toxic. Un alt argument il constituie si faptul ca substantele degajate ca rezultat al procesului de „imbatranire” ar altera prin contact produsele alimentare, deci ar pune in pericol sanatatea consumatorilor. Drept urmare, in UE s-a interzis refolosirea sticlelor de plastic pentru imbutelierea apelor minerale, plasticul rezultat dupa reciclarea acestor sticle capatand o alta destinatie.

Un loc deosebit de important in asigurarea protectiei consumatorilor de produse alimentare il ocupa ambalajele flexibile multistrat[1] Acestea sunt alcatuite din hartie, folii de plastic (polietilena, polipropilena, poliester), folii de aluminiu etc. stratificate (1-7 straturi) in contact intim prin laminare cu adezivi (figura 10.3).

Figura 10.3 Structura unui material flexibil pentru ambalaje

Stratul exterior se caracterizeaza prin aspect comercial, capacitate de imprimare si rezistenta la factorii atmosferici, umiditate, temperatura, frecare.

Stratul de baza este flexibil, rezistent si constituie o bariera la gaze, arome, umiditate si la razele ultraviolete.

Stratul interior este netoxic, rezistent la perforare si nu permite trecerea umiditatii, aromelor si gazelor.

Laminarea in mai multe straturi ofera cumul de proprietati, necesar pentru pastrarea calitatii si marirea perioadei de valabilitate a produselor, contribuind totodata la ridicarea calitatilor estetice prin imprimarea interstraturi.

De asemenea, aceste materiale permit si o ambalare aseptica prevenind contaminarea produsului cu microorganisme, asigurand deci securitatea microbiologica a alimentelor fara ca acestea sa-si piarda proprietatile organoleptice si valoarea nutritiva.

Ambalajele nu trebuie sa constituie surse de periclitare a sanatatii consumatorilor, prin interactiunea pe care o pot manifesta in contact cu produsele, mai ales cu cele alimentare. Din acest motiv, consumatorii acorda o atentie speciala ambalajului in momentul achizitionarii produselor alimentare. In opinia consumatorilor, ambalajul este necesar sa corespunda urmatoarelor cerinte: sa nu fie toxic; sa fie igienic si aseptic; sa asigure mentinerea cantitatii si calitatii produsului; sa permita realizarea unei inspectii vizuale a continutului; sa contina informatii privind intrebuintarea, consumarea si pastrarea produsului; sa nu prezinte miros propriu; sa fie functional si atractiv; sa prezinte o deschidere si dupa caz, o inchidere usoara.

Fiecare tara isi apara consumatorii, prin adoptarea unor norme sanitare ce stipuleaza clar cerintele fata de ambalaje. Astfel, in tara noastra ambalajele pentru produsele alimentare sunt reglementate prin Ordinul Ministrului Sanatatii nr. 975/1998, in care se mentioneaza conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca materialele folosite la confectionarea ambalajelor, astfel:

8 materialele din care sunt confectionate ambalajele sa aiba un grad ridicat de stabilitate fizico-chimica, care sa nu permita cedarea, in timpul utilizarii, a substantelor straine, peste limitele admise;

8 sa nu confere toxicitate produsului alimentar cu care vine in contact;

8 sa nu influenteze caracteristicile organoleptice, fizico-chimice sau valoarea nutritiva a produsului alimentar cu care vine in contact in timpul prelucrarii, manipularii, transportului si pastrarii acestuia;

8 cernelurile si colorantii folositi la imprimarea si colorarea materialelor de ambalaj, care vin in contact cu produsul sa fie avizate de Ministerul Sanatatii;

8 nu este admis contactul direct al alimentelor cu partea colorata sau imprimata a ambalajului;

8 nu este admisa folosirea la ambalare a hartiei provenite din materiale recuperate (deseuri) pentru ca ea poate contine urme de pesticide (care au fost folosite pentru anihilarea microorganismelor existente in deseurile de hartie) care nu pot fi eliminate in procesul de fabricare a hartiei;

8 sa asigure produsului alimentar o protectie eficienta fata de alte impurificari accidentale pe toata perioada prelucrarii, pastrarii si transportului produsului respectiv.

Subliniem si faptul ca legislatia romaneasca privind ambalajele produselor alimentare respecta cerintele Directivelor Europene referitoare la ambalaje si testarea acestora, si anume: Directivele CEE 82/711; 89/109; 85/572; 90/128; 92/39; 93/8 si 93/9.